[cezar_ioan]

Templul si Casa Domnului nu sunt ale noastre pentru a-L gazdui pe El, Cel necuprins, cat pentru ca noi sa fim intru El.
Imi amintesc acum de scena de pe muntele Tabor: apostolii voiesc sa faca Domnului, lui Moise si lui Ilie cate o casa... Sa fie mereu impreuna, cu totii, in acea nespusa mangaiere...
Imi pare aceasta ca fiind o induiosatoare naivitate, cu totul minunata prin simtamantul de dragoste copilareasca pe care omul harazit sa-L cunoasca pe Fiul lui Dumnezeu o traieste.

Dar sa nu fim copii la minte!, parem sa intelegem prin cuvantul Domnului... Nu Domnul are nevoie de case construite de noi, ci noi suntem aceia care avem nevoie sa ne strangem intr-un loc consacrat Lui, spre a ne intari in credinta si spre a-L chema si lauda pe El.

Eu cred ca atunci cand Dumnezeu ne aminteste Cine Este si unde "locuieste", nu o face pentru ca noi sa renuntam la biserici (care, evident, nu Ii pot fi salasul intreg si nu-l pot "tine" pe pamant, mundan si casnic), ci mai degraba pentru ca noi sa fim mai treji decat cei 3 Apostoli pe Tabor. Sa reusim, adica, sa ne bucuram cu cutremur. Sa devenim constienti de conditia noastra si de conditia Lui.

Domnul ne reasaza in raportul cuvenit fata de El. Creatorul si Gazda este El, nu noi. Nu noi Il cuprindem si miluim pe El, ci Domnul ne invaluie si ne poarta de grija.

Iar aceasta o reimprospatam mereu in noi tocmai in casele consacrate Domnului, unde ne strangem laolalta spre a lauda Numele Lui, traind clipa de acum in puterea vecilor vecilor.
Pentru folosul nostru sunt toate acele cuvinte, precum si intru bucurie in Ceruri cand ne vadim folosindu-ne de harul Lui. AMIN+