[Ioan_Cezar]

Oamenii au tins întotdeauna, în istorie, spre valori morale precum: a fi bun, a fi drept, a fi cinstit, a fi prietenos etc., cu variaţii interculturale mai mici sau mai mari.
Cu toate acestea, în viaţa duhovnicească aceste valori (aşa cum le-am aflat şi cum le-am însuşit noi printre oamenii lumii), sunt mai degrabă o piedică.
Fapt este că oamenii s-au ciocnit mereu, până la masacru, din pricina sau în numele valorilor morale (nu doar economice). Noi, oamenii sufleteşti din istoria lumii.
Cei duhovniceşti, însă, reuşesc să treacă (sau mai bine zis aleg să se lase trecuţi) peste diferenţele dintre oameni, pe acestea făcîndu-le mai degrabă lucruri plăcute şi odihnitoare decât pricină de aversiune şi frământare, peste măsură, a sufletului. Adeseori le fac "combustibil" nepreţuit pentru înaintarea în virtute sau, în caz de cădere, le fac prilej de lacrimi ale pocăinţei, întru curăţirea inimii.
Pe aceşti oameni îi leagă (de toţi şi de toate, de întreaga zidire de la începutul lumii şi până la sfârşit) pacea lui Hristos. Preţuind de nespus rugăciunea, ei jertfesc tot; renunţă în simplitatea credinţei şi nădejdii, cu bucurie, la tot ce pe noi ne-ar atrage - numai să nu piardă pacea, dragostea, lucrarea nevoinţelor, într-un cuvânt: contactul cu Împărăţia.
Noi suntem altfel...