[Gracchus]

Un vanator, urmarind un mistret ranit, s-a afundat in padure si fara sa-si de-a seama l-a prins noaptea si s-a ratacit. Intr-un tarziu vede undeva o lumina si tot mergand catre ea ajunge la un canton silvic. Bate la usa si apare padurarul. ˆ’ Te-ai ratacit, spune omul si il pofteste in casa. Este tarziu, ramai aici pana dimineata, cand iti arat drumul. Pana atunci stai la masa cu noi, dar avem numai mamaliga cu branza. Padurarule, pot sa mai iau un pic de mamaliga? Uite, mi-a ramas un pic de branza... Nu trece mult si intreaba din nou: ˆ’ Padurarule, pot sa mai iau un pic de branza? Uite ca mi-a mai ramas mamaliga... Dupa ce acestea se repeta de mai multe ori, adorm toti in singura camera unde era cald, padurarul cu nevasta in pat si vanatorul pe o saltea pe jos.
Dupa miezul noptii vuietul vantului este acoperit de urletul unei haite de lupi. Padurarul sare din pat ca ars, se imbraca pe intuneric rasturnand cateva scaune si, cat ai clipi dispare in noapte. In urma lui a ramas liniste. Dupa un timp, vanatorul intreaba in intuneric:
Oare sta mult? Sta mult, ii raspunde femeia in soapta.
Oare nu ma prinde ? intreaba din nou vanatorul. Nu te prinde mai omule, ca pana iese el in calea lupilor la capatul paraului, poate sa treaca toata noaptea. Zici ca nu ma prinde...
Nu te prinde, fii sigur. Hai, curaj! Atunci, spune vanatorul, ma duc sa mai iau un pic de mamaliga cu branza...