[clementia]

Cauza si rostul bolii:
“ In marea Lui iubire pt. oameni, Dumnezeu ne da incercari tocmai pt. a ne apropia de El.”

“Tatăl tău Cel Ceresc, care te iubeşte pe tine mai presus de toţi şi te necăjeşte, şi te osteneşte pe tine cu felurite ispite: bine să ştii, monah amărât, că precum am grăit prin proorocul, voi fi ţie povăţuitor aspru (Ierem. 30, 11 ) şi te voi întâmpina pe calea Egiptului, întărindu-te prin necazuri; şi căile tale cele de ocară ţi le voi închide cu ţăruşii ascuţiţi ai proniei mele, înţelepţindu-te cu nenorociri neaşteptate şi împiedicându-te ca nu cumva să aduci la faptă cele ce vrei în inima ta nesocotită ( Osea 2. 6 ) Şi voi împrejmui marea patimilor tale cu porţile îndurărilor Mele. Şi voi fi ţie ca o panteră, care te mănâncă cu gânduri de înfruntare, de descurajare şi de căinţă, aducându-ţi în conştiinţă cele neştiute de tine.Dar toate aceste necazuri sânt cel mai mare har al lui Dumnezeu. Ba nu-ţi voi mai fi numai panteră, ci şi ac ce te răneşte cu gânduri de căinţă, şi cu dureri în inimă; şi nu va mai lipsi durerea din casa ta, adică din sufletul şi din trupul tău, care vor fi ospătate bine şi cu folos de chinurile dulci ca mierea ale lui Dumnezeu. Iar sfârşitul chinurilor, al ostenelelor, al tulburării, al ruşinii, al temerilor, al deznădejdilor ce obişnuiesc să vină peste cei ce şi-au ales nevoinţa, sfârşitul tuturor acestor mâhniri este o bucurie cerească, o desfătare nespusă, o slavă negrăită şi o veselie neîncetată.
Căci de aceea te-am necăjit, ca să te hrănesc cu mana cunoştinţei; şi de aceea te-am chinuit cu foamea, ca să-ţi fac bine în vremurile cele de apoi şi să te duc în Împărăţia cea de sus. Dar, iarăşi zici, omule: Eu foarte mult sunt ispitit şi „şalele mele s-au umplut de ocări” cum zice proorocul. De nefericire şi gârbovire am parte, şi nu este mângâiere trupului şi îngrijire oaselor mele. Dar marele Doctor este aproape de cei ce se ostenesc (post ,spovedanie) „ El poartă neputinţele noastre şi cu rana Sa ne-a tămăduit” ( Isaia 53. 5) şi ne tămăduieşte. De faţă este şi acum, punându-şi leacurile Sale mântuitoare. Căci eu, zice, am lovit prin părăsire, dar eu voi şi tămădui ( Osea 6, 2 ). Deci să nu te temi, căci când mânia iuţimii mele va curge, iarăşi voi vindeca. Că precum nu va uita femeia să aibă milă de pruncii pântecelui ei, aşa nici eu nu te voi uita pe tine, zice Domnul (Isaia 49, 15 ). . Dar şi mai mult se revarsă mila mea peste tine, şi te cercetez în taină, şi-ţi grăiesc în minte, şi las în cugetarea ta hrană, ca într-un cioc de pui de rândunică. Căci te hrănesc cu frica mai înaltă, cu dorul ceresc, cu suspine de mângâiere, cu străpungere, cu cântare, cu cunoştinţă mai adâncă şi cu anumite taine dumnezeieşti.“