Subiect: Muntele Athos
View Single Post
  #35  
Vechi 03.07.2013, 16:41:20
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Securitatea mănăstirilor din Muntele Athos va fi diminuată

"Mănăstirile din Sfântul Munte Athos ar putea să rămână fără protecție în contextul măsurilor pe care guvernul de la Atena intenționează să le pună în continuare în aplicare în Grecia, țară marcată de o profundă criză economică.

Potrivit portalului agionoros.ru, conducerea Ministerului grec de Interne va proceda la o reducere pe etape a numărului de polițiști în Sfântul Munte Athos. O lipsă de cadre ale poliției a fost deja observată în timpul recentei vizite în Sfântul Munte a patriarhului rus Kirill, notează sursa citată.

În prezent, în Athos se află aproximativ 70 de polițiști, un număr și așa insuficient pentru a putea asigura securitatea celor 20 de mănăstiri, 12 schituri și a celor 500 de chilii și kalive /chilii mai mici/, mai ales că în obligațiile poliției intră și controlul la granița terestră a Muntelui Athos.

Actualmente, în Sfântul Munte viețuiesc 1900 de monahi și 3.000 de lucrători. În afară de aceștia, Muntele Athos este vizitat anual de 450.000 de pelerini. O reducere în continuare a numărului de polițiști va lăsa Muntele Athos practic fără protecție, mai scrie sursa menționată.

Sfântul Munte al Athonului este o peninsulă legată de pământul Greciei în partea dinspre miazăzi, având celelalte trei părți scăldate de Marea Egee. Lungimea Sfântului Munte este de 60 km, iar lățimea variază între 12 și 18 km. Altitudinea vârfului Athonului este de 2030 de metri. Suprafața peninsulei este de 389 km." (Sursa: sfantulmunteathos)
Reply With Quote