[Ekaterina]

Sa ii invatam pe copii poezii, sa le descoperim frumosul si sa ii ajutam sa se bucure de copilarie.

Ariciul

In padure azi la noi
A fost mare taraboi
Si acum, la judecata
Toata lumea-i convocata.

Vinovatul e-un arici,
Mic, cu ochii de sclipici,
Cu burtica rotunjoara
Si tepos din cale-afara.

Pe banca de acuzare
Sta cu mare indignare
Coana vulpe cea roscata.

Completul de judecata
Sta pe-o buturuga-nalta
Si il are-n frunte drept,
Pe bursucul intelept.

Toata lumea se aseaza
Si procesul debuteaza.

Vulpea, partea paratoare,
Se ridica in picioare:
- Eu, onorata instanta,
Sunt o doamna cu prestanta,
Blanda-n port si in privire
Si nu-mi ies usor din fire.

Insa ieri, ca niciodata,
Mergand eu la Metro-balta
Ca sa cumpar niste peste,
M-am trezit ca se iveste
Drept in fata, un arici.

Si in tepii lui de brici
Am bagat, fiind si ceata,
Laba mea din dreapta-fata.
Ce-a urmat, nu va mai spun:
Am cazut lata in drum.

Drept intr-o baltoaca mare
Si urat mirositoare.
Palaria dantelata
Mi-a cazut pe ochi, murata,
Iar umrela a zburat
La un iepure in cap.

Iepurele, cavaler,
Luand umbrela usurel,
A venit ca sa ma tie,
Dar eu neagra de furie,
Nevazand pe-altcineva,
C-ariciul nu mai era,
Mi-am varsat focul pe el
Si, prinzandu-l frumusel,
I-am trantit o laba buna,
De-a ramas cu dintii-n mana.

Deci de toate-aceste fapte
Il declar dupa dreptate
Vinovat pe-ariciul care
Mi-a iesit atunci in cale.

Daca nu s-ar fi ivit
Si nu m-ar mai fi ranit,
Eu nu m-as fi maniat
Si nici nu l-as fi lasat
Pe iepure fara dinti.

Deci va rog sa chibzuiti
Si sa pedepsiti indat’
Pe ariciul vinovat!

Completul de judecata,
Vrand si partea acuzata
S-o asculte, pe arici
Il intreaba: “Tu ce zici…?”.

Dar ariciul tace malc,
Sau poate tace cu talc…
Dupa doua ceasuri bune
De deliberari comune,
Completul de judecata
Citeste sentinta data:

Vinovata-i vulpea care
A lasat sa se strecoare
In casa inimii sale
Trei patimi vatamatoare:
Mandria, boala strabuna,
Mania, fiica ei buna
Si-ndreptatirea de sine.

Toate trei sunt patimi fine
Care-n inima se-ascund
Si se-arata cand si cand.

De-ar fi fost duhovniceasca,
Vulpea, ca sa se smereasca,
Ar fi zis c-a ei e vina,
Nu ariciul cu pricina
Si ca i se-ntampla toate
Pentru ale ei pacate.

Nu ariciu-i vinovat
Ca dansa s-a maniat.
El chiar i-a facut un bine,
Findc-a ajutat-o-n fine
Sa-si cunoasca neputinta
Si sa-nceapa nevoina
Curatirii de pacat.
Deci ariciu-i achitat,
Iara vulpea, drept canon,
A primit acum un tom
Din Mica Filocalie
Sa citeasca la chilie
- adica la vizuina -
O invatatura plina
De mare intelepciune,
Avva Dorotei, ce spune:

“Dar pentru ca nu ne defaimam pe noi insine la orice, ba adesea gasim fel de fel de indreptatiri, ne asemanam cu un vas foarte curat pe dinafara, iar inauntru plin de rau-miros, din care, dand cineva cu pietricica si spargandu-l, iese afara tot raul-miros. Deci va intreb: acea pietricica a pricinuit raul-miros in vas, sau numai i-a dat prilej sa iasa afara? Asemenea este si cel ce se indreptateste si zice: eu sedeam cu pace si cutare cuvant al fratelui m-a tulburat. Lui i se pare ca era linistit, dar patima o avea in sufletul sau si nu o simtea”.