In memoria celui care a fost directorul IAS Husi- inginer Ioan Neamtu.
Un articol publicat in revista Costachel.
În episodul de astăzi din seria noastră dedicată marilor oenologi români care ne-au părăsit, dl. inginer Viorel Ralea ni-l prezintă pe „celebrul Neamțu de la I.A.S. Huși”, ca să folosesc expresia lui Radu Anton Roman. Un personaj cvasi-legendar ce nu poate, firește, să lipsească din galeria marilor personalități ale viei și vinului românesc.
Cu toate lucrurile îngrămădite într-un geamantan, tânărul inginer Ioan Neamțu (avea doar 26 de ani) părăsea Iașiul, în toamna anului 1959, îndreptându-se spre Huși. Când a ajuns pe dealul Dobrina, de unde i se deschidea o superbă panoramă a „orașului dintre vii”, șoferul i-a înmânat un plic (nu se putea un loc mai pe măsură și nici moment mai potrivit) în care se găsea decizia prin care era numit inginer șef la Gospodăria Agricolă de Stat. Dacă n-ar fi fost tocmai în preajma culesului – avea să se confeseze, ulterior, inginerul Neamțu – ar fi făcut, imediat, cale întoarsă. Uneori însă cineva potrivește în așa fel lucrurile, încât ceea ce, la un moment dat, pare o improvizație, chiar o ușoară aventură, ajunge să însemne, cu timpul, un destin, viața însăși.
Există, fără îndoială, astfel de locuri și de clipe, care îți hotărăsc soarta fără a prinde de veste. Câți, poate, nu se întreabă, ca și mine: a ales tânărul inginer Ioan Neamțu, până la urmă, Hușiul, sau așezarea, cu duhul ei tainic, l-a ținut anume la sine, nevrând nici în ruptul capului să-1 mai slobozească? Nu vom ști, desigur, niciodată… Știm bine, în schimb, că nu peste multă vreme avea să încolțească o adevărată legendă, încât, încet-încet, cele două nume s-au îngemănat: când spuneai Huși, îți venea imediat în gând numele directorului Ioan Neamțu și invers.
Sunt puțini cei ce ajung la o asemenea ispravă, care înseamnă, deopotrivă, vocație și fidelitate, credință și – chiar dacă nu se vede imediat ori nici nu se bănuiește – un adevărat sacrificiu de sine, în numele unui ideal. Nu trebuie să ne ferim de vorbe mari, atunci când ele își merită, în chipul cel mai convingător, locul. Se confirmă, și de această dată, zicerea bătrână: omul potrivit la locul potrivit. Așa se face că, rostind Huși și Ioan Neamțu, gândul nu te poate duce decât la fericita plantă a lui Bachus, la struguri, la vin.
În toamna lui 1959, când venea la Huși cu gândul de a se întoarce cât mai repede la Bucium – Iași, unde lucrase doi ani, după ce absolvise, în 1957, Institutul Agronomic Iași, tânărul inginer Neamțu se năștea, metaforic vorbind, a doua oară. Nu putea să se producă această reintrare în destin, cum se zice, decât toamna, la fel cum tot în acest anotimp, la 25 septembrie 1933, vedea lumina zile, pentru prima oară, în Blîndeștii Botoșaniului. Atât pentru generațiile mai tinere, cât și pentru a fi aduse în prim-plan câteva dintre reperele unei vieți închinate cu râvnă și sinceritate viei și vinului, este interesant de știut ce putea găsi la G.A.S. Huși încă, pe atunci, proaspătul absolvent al prestigioasei Facultăți de Horticultură din vechea capitală a Moldovei. Unitatea hușeană – din start aureolată, neîndoielnic, de consistenta faimă a podgoriei în care Ștefan cel Mare își stabilise „al doilea al meu paharnic” – pornea la drum cu vreo 126 de hectare de vie ca, la apogeul carierei celui ce devenea director, la nici treizeci de ani, să atingă o suprafață de aproape 2.000 de hectare.
Nu vom intra în alte detalii – bunăoară, e poate suficient de amintit înălțarea noului combinat de vinificație, cu o capacitate de 18.000.000 litri – spre- a nu se ivi, ferească Dumnezeu, nu știm ce nostalgii. Adevărul este că apariția acestor „trupe”, atât de disciplinat rânduite în impresionantul amfiteatru hușean, au însemnat nu numai înavuțirea remarcabilă a patrimoniului viticol, ci și o spectaculoasă remodelare a peisajului, a locului, a orașului, în general. Nu vom comite greșeala de a pune toate aceste isprăvi în seama exclusivă a regretatului dr. ing. Ioan Neamțu. Nici n-ar fi fost posibil așa ceva. Nu pot fi omise în nici un chip și niciodată meritele acestui „om-orchestră”, plin de inițiativă, dar și de autoritate, bătăios, dar și atins, nu de puține ori, de delicata aripă a melancoliei, o personalitate puternică, parcă înnăscut să fie lider. O stea norocoasă ori mai știrbă străluminează, de fapt, calea tuturor celor care îndrăznesc să parieze, în felul lor, cu destinul. Acești oameni merită să fie însoțiți, de fiecare dată, de gândul nostru cel teafăr și curat. Și dacă viața directorului dr. ing. Ioan Neamțu s-a împletit, aproape zi și noapte, cu vița de vie, două soiuri din marea împărăție a lui Dionysos îi vor rămâne cu totul îndatorate. Este vorba de Busuioaca de Bohotin și de Zghihara de Huși, vițe de vie autohtone, care și-au rezemat cu încredere soarta de specialistul pe care î1 invocăm în aceste rânduri și de orașul care le-a devenit un nou loc de naștere. Poate mai bine zis, renaștere.
Ca orice om care a vegheat, cu frumoasă trudă, existența „acestor ființe lichide” – nu mai insistăm aici asupra șampaniei ori a distilatelor – dr. ing. Ioan Neamțu, în preajma căruia mi-am format cariera de oenolog, a fost ispitit și de vraja cuvintelor, dovedind, nu de puține ori, un adevărat har. A scris multe lucrări, mai ales de specialitate, în care intuiția și rigoarea au avut, aproape fără excepție, câștig de cauză Pe unele le-a semnat singur, pe altele le-a realizat în colaborare. Cele editate în ultimii ani sunt, fără îndoială, și cele mai elaborate, aburul talentului în arta scrisului închegând excelente pagini de carte. Ne gândim la titlurile „Sub zodia lui Bachus” (în colaborare) (1991), „Treimea cea de o ființă” (1991), „Pioasă închinare” (1995), „Rădăcini adânci” (1996), „Pion contra nebun” (1999), „Veacul sânzienelor” (2001).
Nu putem mântui aceste rânduri fără a aminti un detaliu care are o putere aparte. Dr. ing. Ioan Neamțu a fost un om cu frica lui Dumnezeu, cum se spune. Drept mulțumire pentru trecerea pe pământ, ca un evlavios rob al Celui de Sus, dânsul a ctitorit o impresionantă biserică în Hușiul care s-a dovedit, alături de vița de vie, sensul existenței sale. Nu este puțin pentru o viață care, la fel pentru noi toți, nu se întâlnește în fiecare zi cu fericirea…
Dintre performantele IAS Husi, realizate atunci sub conducerea lui Ioan Neamtu, se pot aminti: constructia modernului combinat de vinificatie (cu o capacitate de 18.000.000 litri, extinderea plantatiilor de vita de vie la peste 2000 hectare, utilizarea tehnicilor avansate (inclusiv lucrari de stropire a viilor cu elicopterul), constructia Castelului dintre vii (locul unde se caza si Nicolae Ceausescu când venea la Husi), realizarea de blocuri pentru salariatii IAS Husi, etc.
Datorita reputatiei si relatiilor pe care le aveea la nivel national, a reusit in unele cazuri sa intervina la conducerea judetului si la conducerea tarii- avand relatii inclusiv in cadrul CC-ului- pentru aprobarea unor investitii in orasul Husi.
Tata l-a cunoscut personal si a colaborat cu Ioan Neamtu inainte de 1990, in multe probleme.
|