Cine scrie un acatist inseamna ca are evlavie mare la sfantul respectiv. Scrie pentru ca asa doreste el sa-si manifeste sentimentele fata sfantul respectiv. Comunitatea din care face parte accepta sau respinge acatistul cu pricina, in functie de evlavia fata de cel in cauza.

Acatistul in primul rand rememoreaza, pe scurt, viata si minunile sfantului sau ale parintelui respectiv. Apoi ii cere sa mijloceasca pentru noi. E ca si un imn.

Pe pamant, sfintii au fost smeriti, dar dupa ce trec dincolo accepta mici daruri din partea noastra, mici cantari de lauda, alaturi de rugaciuni de cerere.

In acatiste, exista riscul ca sfantul sa fie considerat pe acelasi plan cu Dumnezeu. Am intalnit astfel de cazuri. Orice sfant poate fi doar un mijlocitor pentru noi. Exista sfinti care au doua-trei acatiste si preferam unul dintre ele care parca se lipeste de sufletul nostru.

As compara scrierea unui acatist cu pictarea unei icoane. Cred ca, in ambele cazuri, autorul trebuie sa respecte o randuiala de viata aparte. Nu e gresit sa se scrie acatiste, asa cum nu gresit sa se picteze icoane. Modul de redactare poate fi comentat, insa, si adus la cunostinta autorului pentru a se face indreptarile cuvenite, daca e cazul. Putem opta pentru unul sau altul dintre acatiste.

,,Acatist: Gr.Akathistos - imn de multumire. Cantare de lauda, multumire si preamarire. Unul din acatistele cele mai cunoscute, este cel inchinat Maicii Domnului. Acest acatist are forma unui poem compus din 24 icoase si condace, fiecare icos fiind urmat de o litanie alcatuita din 12 stihuri, care se incheie cu invocatia : "Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!". Nu se cunoaste cu certitudine cine l-a scris, el fiind atribuit pe rand: patriarhului Serghie al Constantinopolului (610-638), apoi lui George Pisidul, lui Fotie, lui Gherman, patriarh de Constantinopol (dupa un manuscris al lui Sf. Gali (550-647) din sec. al IX-Iea si in cele din urma lui Roman Melodul."
(Sursa: Dictionar religios)