[strajeru]

Sectarul: Vreau să vă pun şi o altă întrebare: De ce voi, preoţii ortodocşi, faceţi sfinţirea unor obiecte de cult şi chiar a unor lucruri casnice? Oare voi nu aţi citit Scriptura, care zice că nimic nu este necurat? (Fapte 10, 15; Rom. 14, 14–20; I Tim. 4, 4–5; Tit 1, 15 ş.a.). Deci dacă Dumnezeu le-a curăţit, pentru care pricină voi le mai faceţi sfinţire? Care vă sunt mărturiile biblice în această chestiune?
Preotul: Aşa înţelegeţi voi toate cele clare în chip sucit şi răzvrătit şi de aceea mult vă rătăciţi. Sfânta Scriptură numeşte pe diavolul „stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 12, 31; 14, 30) şi „domnul veacului acestuia” (II Cor. 4, 4). Apoi trebuie ştiut că nu numai omul tinde a se elibera de sub puterea diavolului, ci şi natura împreună suspină şi împreună are dureri, adică suferă încă în pragul înnoirii ei, deoarece eliberarea ei totală de sub tirania diavolului şi robia stricăciunii se va face de abia la venirea a doua a Mântuitorului; până atunci ea rămâne încă sub deşertăciune ca urmare a căderii omului în păcat (vezi Rom. 8, 19–22). De aceea noi, care am fost sfinţiţi şi scoşi de sub robia diavolului prin Botez, avem datoria de a scoate şi lucrurile din natură prin sfinţire, spre a le pune în slujba lui Dumnezeu şi a slugilor Lui.
Iar de vrei şi mărturii biblice în această privinţă, iată-le:
1. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos în pustie, a făcut acea preaslăvită minune a înmulţirii pâinilor, Sfânta Evanghelie ne spune că Mântuitorul mai întâi S-a rugat şi a binecuvântat pâinile, pe care apoi le-a înmulţit (Matei 14, 19; 15, 36).
2. La fel a procedat şi la aşezarea Cinei de Taină, când luând pâinea, a binecuvântat-o şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat ucenicilor (Matei 26, 26–27), deoarece şi cu acest prilej pâinea şi vinul, ca şi pâinile din pustie, trebuiau a fi puse în slujba lui Dumnezeu; dar nu este necesar ca toate lucrurile din natură să fie sfinţite, ci numai atunci când ele sunt puse anume în slujba Domnului.
3. La sfinţirea obiectelor are loc un ritual compus din rugăciuni şi binecuvântări speciale, potrivit Sfântului Apostol Pavel, care ne spune că: „...orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumită, căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune (I Tim. 4, 4–5).
4. Sfinţirea obiectelor nu o pot face decât numai persoanele liturgice cărora li s-a încredinţat misiunea de a fi iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (I Cor. 4, 1) şi de a face lucrul slujbei (Efes. 4, 12), spre cele către Dumnezeu (Evrei 5, 1), iar aceştia sunt episcopii şi preoţii.
5. Apa sfinţită de preoţi (aghiasma) era întrebuinţată şi în Vechiul Testament (vezi Lev. 8, 6; 14, 8; Num. 8, 7; 19, 9–12; Ieş. 30, 18–20). Iezechiel proorocul a prevestit chiar că şi în Testamentul Nou (în creştinism) va fi o apă curăţitoare şi sfinţitoare, care nu va curăţi numai trupul, ci şi sufletul omului (Iez. 36, 25–26).
6. În Noul Testament, vedem că apa sfinţită este întrebuinţată ca element curăţitor (Ioan 5, 4; 3, 3–7).
7. Dovadă că apa sfinţită (aghiasma) are o mare putere sfinţitoare, este şi faptul că ea rămâne zeci de ani nealterată, după cum au putut constata nenumăraţi creştini.
Deci înţelege din acestea omule rătăcit de la adevăr, că toate lucrările ce se văd în Biserica lui Hristos cea Dreptmăritoare îşi au temeiurile lor biblice preaputernice, căci Biserica lui Hristos cea Dreptmăritoare nu este de ieri sau de alaltăieri cum sunteţi voi, sectarii, care aţi apărut ca ciupercile după ploaie şi ca neghinele ţarinii şi acum vă năluciţi că ştiţi mai mult decât slujitorii Bisericii lui Hristos.