În prealabil postat de Traditie1
Estetica este o ramură a filozofiei care analizează natura frumosului, artei și gusturilor.
O manifestare umană este estetică dacă vădește preocupare pentru frumos și rafinament al gustului. Kitschul este o tentativă ratată de frumos prin lipsa de sofisticare și diletantism. Mediul natural, în măsura în care nu este afectat de intervenția umană, este estetic. Kitschul apare doar în realizările umane, fiind expresia ignoranței, a primitivismului.
Mediul de viață uman se desfășoară în cea mai mare parte în peisajul construit de om. Aspectul acestui mediu este foarte important pentru formarea caracterelor, calitatea vieții, starea psihologică a populației. Noi oamenii suntem produsul experiențelor noastre de viață, a locurilor în care am trăit, a celorlalți oameni pe care i-am cunoscut etc. Un om care a trăit mult timp, mai ales în perioada critică a copilăriei într-un peisaj urban anost, dezumanizant cum sunt cele industriale sau cele ale cartierelor de blocuri muncitorești (realizate cu preocupare minimă pentru estetic) va avea o existență cenușie, un orizont de viață îngust, redus la preocuparea pentru biologic. El nu-și va dezvolta o filozofie de viață, va fi ghidat de instincte primare, va fi un om cu o capacitate de înțelegere redusă, ușor de manipulat, depresiv.
Calitatea estetică a mediului urban de trai este dată de bunul gust al arhitecturii clădirilor, de lipsa dotărilor improvizate, de aspectul asfaltului și pavajelor străzilor, de lipsa cablurilor electrice și a altor elemente tehnice ce pot fi ascunse, de curățenie etc. Foarte importante sunt designul și soliditatea dotărilor publice: bănci, balustrade, stâlpi de iluminat etc. Cu cât toate aceste elemente care alcătuiesc peisajul public sunt mai rafinate estetic, mai solide, mai bine întreținute, cu atât ele oferă un mediu de trai mai optimist, mai dinamic, oamenii au preocupări mai variate care le dezvoltă personalitatea, sunt mai civilizați, mai morali.
Desigur, toate aceste lucruri necesită bani mulți, dar chiar și atunci când sumele disponibile sunt reduse, dacă există preocupare pentru a realiza ceva cu adevărat estetic, lucrurile vor sta mai bine.
Noi românii, neavând o civilizație urbană în evul mediu și epoca modernă (epoca modernă e cea care precede epoca contemporană) nu avem, ca în vestul și centrul Europei așezări cu patrimoniu istoric de clădiri, cu excepția celor din Ardeal. Acest tip de patrimoniu urban și rural contribuie mult la cizelarea simțului estetic și implicit al valorilor și moravurilor. Această lipsă, combinată cu peisajul abrutizant adus de cartierele comuniste (în special cele ceaușiste) de blocuri a dus la o pierdere a simțului esteticului pe care îl avea țăranul român înainte de comuniști sau intelectualitatea orășenească (orașele noastre antebelice, chiar dacă nu aveau construcții vechi numeroase sau impunătoare, aveau o arhitectură estetică, sănătoasă, propice vieții culturale). Această pierdere a simțului estetic de către românul contemporan se manifestă prin nepăsare pentru aspect și prin kitsch. Lucrurile făcute de mântuială, lipsa de curățenie, obiceiul scuipatului pe jos, prostul gust, toate acestea au invadat viața noastră și cei mai mulți nici nu realizăm asta.
Esteticul dă o dimensiune importantă vieții umane atunci când există o preocupare pentru el. Este o manifestare a dorinței de progres, de perfecționare socială și culturală. El dă sens cotidianului, vieții caracterizate de rutină a celor mai mulți dintre noi. De aceea ar trebui, ca popor, să redescoperim ce înseamnă adevăratele valori estetice, spiritul inovator și progresist.
|