De îndată ce veți fi deprins să nu vă mai agitați, veți putea face orice, indiferent în ce ritm, cu toată atenția și repeziciunea dorită, fără să aveți impresia că timpul vă scapă sau vă depășește prin viteză. E exact ca impresia pe care o ai când ești în vacanță. Așa cum am subliniat mai sus, poți merge repede sau încet, fără să te ocupi de timp, fără cea mai neînsemnată noțiune de timp, fiindcă nu faci ceea ce ești pe cale să faci și fiindcă nu urmărești nici un obiectiv precis. Veți descoperi că vă este posibil să vă rugați în toate situațiile și că nu există nici o circumstanță în lume care să vă poată împiedica. Singura piedică adevărată în calea rugăciunii intervine când vă lăsați înghițiți de furtună, când lăsați furtuna să pătrundă în voi, în loc s-o lăsați să bântuie în jurul vostru.
A acționa astfel este în puterea noastră și trebuie să ajungem la aceasta. Dar aici ca și în alte domenii se cere un antrenament sistematic și inteligent. Deprindeți-vă să stăpâniți timpul: veți deveni capabili, orice ați face, oricare ar fi tensiunea, pe furtună, în plină tragedie sau pur și simplu în confuzia vieții moderne, să vă mențineți în pace, nemișcați în prezent, în fața lui Dumnezeu în tăcere sau în dialog. Dacă-i vorbiți lui Dumnezeu aduceți-i tot ce vă înconjoară, întreaga furtună. Dacă păstrați tăcerea vă puteți odihni în liniște. „Ochiul“ ciclonului sau vijeliei, lăsând uraganul să bată în jurul vostru, în timp ce voi vă găsiți chiar acolo unde se găsește Dumnezeu, în singurul loc de stabilitate absolută. Dar acest punct de stabilitate absolută nu este un punct unde nu se petrece nimic; e punctul de convergență al tuturor tensiunilor în conflict, focarul unde ele se neutralizează, reținute în mâna puternică a lui Dumnezeu.
Tăcerea autentică e ceva extrem de intens, ea posedă o densitate reală, e cu adevărat vie. Un pasaj din viața Părinților deșertului, rugând pe unul din ei să spună un cuvânt de zidire, cu prilejul vizitei unui episcop, a refuzat spunând: „Dacă tăcerea mea nu-i vorbește, cuvintele mele îi vor fi inutile“. O astfel de tăcere ar trebui să încercăm să cunoaștem, spre ea ar trebui să tindem. Cum putem ajunge?
Este esențial să fii la pândă și treaz, și totodată calm și destins, echilibru foarte greu, dispoziție contemplativă, spre tăcere contemplativă, pe de o parte o disponibilitate trează – în deschiderea totală a unui spirit liber de orice prejudecată, ca și de orice expectativă – de a permite șocul a tot ce se va întâmpla pe cale; pe de altă parte pacea care va permite să primești acest șoc în mod obiectiv, fără să proiectezi asupra lui imaginea distrugătoare a propriului vis interior.
|