Mai sunt interesata de subiect, doar ca deocamdata s-a cam spus esentialul si altceva nu mai stiu ce as putea adauga.Pentru ca intr-adevar, pe langa pasii cunoscuti( psiholog/psihiatru, parintele duhovnic, grup de suport, familie, prieteni etc), mai e si vointa fiecaruia.Ce poti face daca cineva, dupa toate astea tot nu gaseste o motivatie, un sens existential?Oricat ar fi de greu, trebuie sa incerce si el, altfel banuiesc ca nu se poate.Sunt multi oameni care au reusit sa depaseasca situatii cel putin la fel de grele.

Nu caut o solutie magica.Speram doar sa fie pe aici forumisti care au trecut cu bine prin situatii asemanatoare( sau care cunosc cazuri asemanatoare) si care sa isi impartaseasca experienta acumulata de-a lungul timpului.Mie imi vin in minte cativa oameni, contemporani cu noi, (parintele Serafim Rose, parintele Rafail Noica, N. Steinhardt, cu al sau "Jurnal al fericirii"), care si-au aflat mangaierea in credinta, dupa o copilarie si o tinerete marcata de suferinta interioara si indoieli.Genul asta de exemple si marturii asteptam.