[Iorest]

În prealabil postat de catalin2

Din cate stiu eu se foloseste aceasta formulare, probabil pentru smerenia celui ce scrie (sa nu spune eu am scris acesta carte). Daca era un grup de colaboratori erau mentionati. Nu stiu cum te poti gandi ca un redactor oarecare, mirean, ar fi trecut el asa niste pacate acolo, ca sa isi faca de lucru. Daca te gandesti la o fapta trebuie sa ii gasesti si motivatia.

Scrie pe site-ul Agapis că sunt vreo 10 colaboratori, ei se revendică de la părintele Nicodim Măndiță, dar așa oricine poate spune orice.

În prealabil postat de catalin2

Pana acum nu ai aratat nicio aiureala si nici siguranta ca ar fi fost scris de diferiti oameni. Exista mai multe indreptare, de exemplu am acasa unul al Parintelui Cleopa, cu mai putine puncte.

De exemplu la pagina 57 în rezumat, „am jucat diferite jocuri: biliard, popice”
E trecută la încălcarea poruncii a VII-a, să nu fii desfrânat.

Ce legătură are cu desfrânarea ?

La pagina 33 din Îndreptarul Agapis:

exemplul 244. „Am jucat cărți, biliard, popice, tablă riscă prâsnel, prin care m-am păgubit sufletește pe mine și pe alții.”

E trecut tot la porunca a 7-a.

E o exagerare să fie încadrate cele două jocuri la desfânare, dacă stau să privesc enumerarea de la exemplul 244 observ că biliard și popice sunt singurele care nu corespund genului proxim de acolo, nu sunt clasificate ca jocuri de noroc nici de lege și nu sunt specifice spațiului cultural românesc și în plus în Rezumatul îndreptarului pe care editorii recunosc că l-au alcătuit ei e exclusiv așa formulat „am jucat diferite jocuri biliard, popice”, singurele reluate cu titlu de exemplu, e clar că e contribuția lor.

Se juca biliard și popice în România în anii 50-70, în cercul de apropiați ai părintelui, în obștea lui duhovnicească sau de către oamenii care l-au frecventat pe el?
Un duhovnic scrie pentru epoca lui și pentru păcatele conștientizate în vremea lui, nu inventează lucruri cu care nici nu se confruntă!

După revoluție au apărut tot felul de baruri unde erau și mese de biliard.

Alt exemplu de la pagina 21, din Îndreptarul Agapis 2000:

„89. M-am împărtășit fardată, împodobită după moda seminudului (aproape despuiată) asemenea idolilor, având buzele vopsite cu ruj, căzând în păcatul furilor de cele Sfinte și al profanării Dumnezeuieștii împărtășanii...”

Nu se purta moda asta în vremea părintelui în 1950-70, nu se intra așa în mănăstire la Agapia unde a fost el sau la satele unde a fost preot misionar.

După decretul 410 din 1959 care a exilat călugării din mănăstiri lumea ocolea mănăstirile, nici nu erau atâția vizitatori, dacă ar fi fost oameni frivoli ei n-ar fi căutat la mănăstiri sau în parohii să se împărtășească pe simplu considerent că în vremea aia nu le păsa de viața duhovnicească.

Lumea se ferea să atragă atenția că apare la biserică, iar cei care aveau cunoștințe duhovnicești nu mergeau așa.

După 90 spre 2000 când e îndreptarul la nunți în special au apărut acele rochii de mireasă decoltate și femeile se împărtășeau așa, e clar că e apropiată de vremea noastră descrierea modei.

Nu corespunde descrierea asta cu epoca părintelui Măndiță, sunt prea multe mențiuni care țin de modă în îndreptar și un călugăr care a trecut prin detenție și avea preocupări serioase nu ar fi detaliat cu atâta lux de amănunte moda feminină.

Sunt tratate prea lacunar chestiuni importante pentru viața duhovnicească cum ar fi postirea Sâmbăta și metaniile Sâmbăta și Duminica - unde trebuiau făcute anumite precizări teologice ( de când anume nu e păcat) și alte situații gen superstiții sunt descrise cu lux de amănunte care încarcă inutil.

Orice fel de situație neclară dă de lucru preoților care trebuie să lămurească oamenii care vin cu idei din îndreptar, și apare o dezbatere de tipul „părinte e păcat sau nu... ce scrie îndreptarul”?, nu s-ar pune nici preoții de acord cu tot ce scrie acolo.