Sensul vieții
Un profesor își termină cursul și apoi rosti cuvintele obișnuite:
- Aveți nelămuriri?
Un student zise:
- Domnule profesor, care este sensul vieții?
Unul dintre cei din sală, care era pe punctul de a pleca, începu să râdă. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parcă dacă era o întrebare serioasă. Înțelese că da.
- Am să vă răspund.
Scoase din buzunarul de la pantaloni portofelul și din el o oglinjoară rotundă, nu mai mare decât o monedă. Zise apoi:
- Eram copil pe timpul războiului. Într-o zi am găsit pe stradă o oglindă făcută țăndări. Am păstrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am început să mă joc cu el și am fost încântat să văd cum puteam cu ajutorul lui să îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere, unde soarele nu ajunge niciodată: găuri adânci, crăpături, ascunzișuri. Am păstrat oglinjoara. Devenind bărbat, am înțeles că acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce aș fi putut face în întreaga mea viață.
Eu însumi sunt o frântură dintr-o oglindă pe care încă nu am văzut-o întreagă. Prin ceea ce am însă pot aduce lumină, adevăr, înțelegere, cunoaștere, bunătate, bândețe în ascunzătorile din inimile oamenilor și să schimb ceva în unii. Poate că alții vor face la fel dacă mă vor vedea pe mine. Cred că în acesta constă sensul vieții.
|