[Traditie1]

Eu cred că este un lucru bun și interesant, dar în profesarea lui nu ar trebui să te ghidezi atât pe ceea ce ai învățat în școală și pe tratatele obișnuite ci pe o înțelegere personală a mecanismelor psihologice. Ar trebui să cauți să redai oamenilor încrederea în ei nu prin intermediul medicamentelor ci prin cunoaștere de sine.

În acest sens materialele psihologiei laice, scrise în bună măsură de atei, sunt puțin folositoare și chiar dăunătoare fiindcă pleacă de la principiul metodei științifice în studierea personalității umane ceea ce e o greșeală, omul e o taină, ceva ce nu poate fi studiat empiric ci prin intuiție, prin inspirație divină. Cărțile de psihologie sunt abstracte, nepractice pentru că nu înțeleg ce este omul, autorii lor resping deseori ideea existenței sufletului și a lui Dumnezeu și din aceasta decurge o înțelegere deformată a naturii fenomenelor psihice.


Îți recomand cărțile ascetice despre lupta cu gândurile și cu patimile scrise de Sfinții călugări, acolo vei găsi explicații utile despre originea gândurilor, mișcările inimii, trezvie, închipuire de sine și altele. Cele mai bune sunt Scara, Siluan Atonitul, Patericul.


Știința atee nu poate înțelege ce efect devastator au patimile și păcatele, în special mândria, pentru că ea nu vede omul în veșnicie ci doar în condiția de animal trecător. Trebuie să ai înțelepciunea să fii rezervată față de ce este prezentat cu titlul de științific și să faci o evaluare proprie atentă a teoriilor respective, respingându-le dacă e cazul.