De cate ori omul se indeparteaza de Dumnezeu, principiul sau, o ia razna. Omul uita ca nu el defindeste binele si raul. Uita ca prima lege data de Dumnezeu a fost sa nu manance din fructul unui anumit pom. Desigur, Dumnezeu a vrut sa puna la incercare capacitatea oamenilor de a asculta, printr-o porunca foarte simpla, clara si usor de urmat. Numai ca acel pom nu era ales chiar la intamplare. Nu exista intamplare la Cel Vechi de Zile, care niciun veac nu-l scapa din putere. A fost vorba de un anumit pom: pomul cunoasterii binelui si raului. Si aici avem toata miza ispitei Sarpelui. Ispititorul vrea nu numai ca omul sa incalce porunca dumnezeiasca, ci ca, mancand din ACEL fruct, sa vrea sa defineasca el, omul, binele si raul. "Veti fi ca Dumnezeu" inseamna "voi sunteti cei care veti defini ce este bine si ce este rau". Or, omul nu poate face asta, fiind ceva contra naturii lui: nu omul este sursa binelui.
De observat ca toate alienarile mentionate sunt incalcari a ceea ce teologia morala catolica numeste "morala naturala", adica Legea cea sadita in inima omului. Nu este necesar sa fii crestin, nu este nici macar necesar sa crezi in ceva transcendent ca sa realizezi ca homosexualitatea, incestul, avortul etc sunt lucruri rele, care nu ar trebui sa se intample. Simpa observatie, combinata cu ratiunea nepervertita ar trebui sa fie suficiente. Dar nu sunt, fiindca inteligenta tot de la Dumnezeu vine. Si asa ajungem la vorba populara: cand Dumnezeu vrea sa piarda pe cineva, mai intai ii suceste mintile.
|