View Single Post
  #9  
Vechi 12.03.2013, 22:43:30
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Iartă-ne, Ștefănel-pr. Răzvan Ionescu

Recidivăm în neputința noastră de a iubi și de a vedea pe acești micuți, atât de dragi lui Hristos, suferind asprimea și povara de nepurtat a indiferenței noastre…

Am fost atinși poate mulți dintre noi, până în adâncul sufletelor noastre, la vârsta la care știam să ascultăm cu suflet curat și limpede de copil, de povestea fetiței cu chibriturile. Este vorba de acea fetiță săracă, trimisă de tatăl său să colinde străzile și să aducă bani din vânzarea de chibrituri trecătorilor de pe stradă. În noaptea de Anul Nou frigul o copleșește. Nu mai avea pe nimeni pe lume căruia să-i pese de ea. Se așează într-un colț de stradă și aprinde chibrituri, unul câte unul. Cu toate că-și strânse piciorușele sub dânsa, frigul o pătrundea din ce în ce mai mult. Dar nu-i venea să se ducă acasă!Dacă ar fi adus înapoi toate chibriturile, și niciun bănuț, tatăl ei ar fi bătut-o strașnic pentru asta. Și-apoi, ce, acasă la ea nu era la fel de frig? Ai ei locuiau sub un acoperiș prin care vântul sufla în voie, cu toate că-i fuseseră astupate crăpăturile cele mari cu paie și cu zdrențe, în repetate rânduri. Mânuțele fetei erau aproape înghețate de frig. „Un chibrit aprins le-ar putea face bine”, gândi micuța. Ah, dacă ar îndrăzni să scoată unul, numai unul, din cutie, să-l zgârie de zid și să-și încălzească degețelele ! Fetița iese din această lume de durere, de lipsă de iubire, îndreptându-se cătrebrațele iubitoare ale bunicii sale : niciodată bunica ei nu fusese atât de frumoasă ori de mare! Ea se apropie de fetiță și-o îmbrățișă. Apoi, ținându-se strâns una de cealaltă, zburară împreună, vesele, în strălucirea aceea de sus. Acolo unde nu mai era nici frig, nici foame, nici griji. Acolo unde era doar Dumnezeu (http://pravaliavichinego.blogspot.fr/2010/12/fetita-cu-chibrituri-de-han...).
Mă veți întreba cine este Ștefănel. Ștefănel avea numai 10 anișori când a murit la sfârșitul lunii ianuarie. Ziua în care s-a aciuat în râpa din apropierea casei din Focuri a fost la fel ca celelalte zile din viața lui: plină de violențe fizice și verbale. Mama îi murise în urmă cu un an, iar tatăl alcoolic îl bătea frecvent pentru motive numai de el știute. A plecat spre școală la ora amiezii, numai că ajuns acolo a avut parte de alt șoc. Învățătoarea […] i-a reproșat că miroase urât și l-a dat afară de la ore. Nu era prima dată când se întampla așa ceva numai ca în ziua respectivă afară era un frig de crăpau pietrele. Acasă nu putea merge, tatăl ținea neapărat ca fiul să stea la școală pentru că doar așa putea să încaseze alocația pe care o dădea pe băutură la barurile din sat. Știa ca dacă ajunge prea devreme acasă îl așteaptă altă bătaie, așa că a stat în curtea școlii câteva ore. În drum spre casă a făcut rost și de o sticlă de spirt medicinal și cum încă nu se făcuse ora la care ar fi trebuit să ajungă de la școală s-a ascuns într-o râpă. Nu a mai ieșit de acolo, a băut spirtul ca să se încălzească, a adormit și a murit înghețat de frig. […] Abia după ce polițiștii au reconstituit din declarațiile elevilor ce s-a întâmplat în acea zi de 24 ianuarie la școală învățătoarea a recunoscut că l-a alungat în frig ca pe un câine. Mai mult, aceasta știa și că elevul a stat ore în șir în curtea școlii, iar bătăile pe care le primea acasă erau cunoscute de toată școala. Nu a împiedicat-o însă să îl trateze la fel, colegii de clasă povestind cum Ștefănel fusese bătut în repetate rânduri. (http://m.evz.ro/news/1026206)
Ștefănel, nu am apucat să te cunosc aici, dar întru Domnul te iubesc. Te rog, Doamne, primește această puțină rugăciune, acestă infimă mărturie de afecțiune întru Tine pentru robul tău Ștefănel! Știu că indiferența noastră este ucigătoare de copilărie și de inocență !Ștefănel, te rog, iartă-ne pentru aceea căîn lumea aceasta nu am știut să-ți mărturisim nimic din ce ne învață Hristos, măcar noi cei ce ne numim cu numele Lui! Pentru că uităm să fim mamă, tată, frate, vecin, pentru că uităm să fim oameni! Fetița cu chibriturile, iată, nu ne-a învățat din păcate nimic. Recidivăm în neputința noastră de a iubi și de a vedea pe acești micuți, atât de dragi lui Hristos, suferind asprimea și povara de nepurtat a indiferenței noastre… Iartă-ne, Ștefănel. Și câți or mai fi ca tine pe care nu avem încă ochi săîi vedem și inimi săîi simțim. Mai avem o mângăiere că te putem pomeni la dumnezeiasca liturghie, acolo unde întru Dumnezeu cer și pământ se împacă, ostoindu-se durerile și rănile omului celui rănit cu tot păcatul. Să dea Domnul să te pomenim cât de mulți. Dar și să deschidem ochii sufletului mari, mari, către toți acei Ștefănel care așteaptă să le ocrotim copilăria și să le-o facem fericită întru Hristos!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote