Atunci când la Schitul Rarău slujea părintele Ioil, acesta a transmis părintelui Cleopa că i se întâmplă ceva neobișnuit la slujbă. În timp ce dădea binecuvântarea pentru Sfânta Liturghie, îngerii îi aprindeau lumânările din sfeșnicele aflate pe Sfânta Masă.
Auzind cele întâmplate, părintele Cleopa a spus ca Ioil să coboare în vale, la Slatina. Cu multă blândețe, starețul i-a spus: „Știți, părinte, a început treaba la vie, la Cotnari. Muncitorii trebuie supravegheați de un părinte de la mănăstire. Așa că ne-am gândit la sfinția ta să mergi vara asta acolo ca lucrurile să se facă după rânduială.” Părintele Ioil, auzind noua ascultare pe care i-o dăduse părintele Cleopa, s-a răzvrătit și a început să cârtească, spunând că nu-i este respectată preoția. S-a întrunit consiliul mănăstirii din care făceau parte și părintele Petroniu Tănase, și alți părinți și au hotărât: „Ioil fie merge de ascultare la via din Cotnari, fie e oprit de la slujire”.
Nemulțumit, părintele Ioil a spus că mai degrabă pleacă în lume. Zis și făcut. Părintele și-a lăsat hainele călugărești și a părăsit mănăstirea. Obștea întreagă s-a tulburat de atitudinea tranșantă a părintelui Cleopa, care nu l-a lăsat pe Ioil să se întoarcă la slujire pe Rarău. Dar starețul a răspuns: „Decât un Ioil mândru, mai degrabă un Ion smerit”.
După anii 1989, într-o seară, a venit la părintele Cleopa un bătrân care l-a întrebat: „Mă cunoști?” „Nu”, a spus duhovnicul. Atunci, bătrânul a început să plângă și a zis: „Eu sunt Ioil de la Rarău, care n-a vrut să facă ascultare și căruia dracii îi aprindeau lumânările pe Sfânta Masă când începea Sfânta Liturghie”.
Părintele Ioil plecase în lume, se făcuse taxator pe tramvai și toată viața umblase chinuit, fără liniște și așezare sufletească.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|