Cea mai frumoasă tăcere este cea a lui Dumnezeu. Pentru că e plină, e vie, ne dizolvă frica, singurătatea, durerea păcatelor, vindecă, ne învață despre El și despre noi. Nu am auzit-o, dar am citit că ar fi cel mai minunat... sunet. Poate fi un Sfânt Graal în căutarea căruia să pornim. Pentru aceasta, e nevoie să facem tăcere în noi înșine. Fără a spune nici un cuvânt în afară, mintea vorbește ca un televizor în care canalele se schimbă brusc și, uneori, fără controlul nostru. Din toată bogăția de metode care urmăresc atingerea acestei tăceri veritabile, se pare că cea mai eficientă este repetarea unei rugăciuni scurte care ține mintea prinsă doar într-un coridor, fenomen validat științific folosind metode performante de neuroimagistică. Se pare că eficiența i se datorează faptului că implică cu mult mai mult decât o tehnică repetată constant și decis, faptul că Numele Domnului, rostit ca o chemare, ne activează la ceea ce am fost meniți să fim, deci nu transformă o minciună în adevăr, ci ne trezește la adevărul din noi.
Doar tăcând putem să ne auzim, putem să trăim și putem discerne drumul corect către ceea ce am fost chemați să devenim, către bucuria pe care o dorim și către o viață cu sens.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|