[andreicozia]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Din cate stiu, se spune ca ziua a saptea s-a incheiat cand Fiul Si-a dat duhul in mainile Tatalui, spunand: savarsitu-s-a. Atunci a inceput ziua a opta, un alt eon care va dura pana la venirea a doua, dupa care va urma iarasi o alta perioada, "veacul ce va sa fie", pe care-l asteptam sa vina. Sau dupa altii, ziua a opta va incepe la venirea a doua - nu e important.

Se stie ca moartea va fi o trecere intr-o lume buna pentru unii si rea pentru altii. Insa cei care vor mosteni Pamantul sau Raiul sau Imparatia Cerurilor nu vor stagna intr-o stare de fericire monotona ca sa-i zic asa, ci vor evolua in perspectiva asemanarii cu Dumnezeu, dupa scopul descoperit noua in sfatul mai inainte de veci. Ca va fi timp sau ca nu va fi sau cum vom fiinta noi in acele locuri/stari si ce vom face - nu stim. Doar presupunem, in ghicitura.

Insa exista aceasta sintagma: in vecii vecilor... Aceasta imi da de inteles ca veacul ce va sa fie va fi urmat de altul, de o noua conditie de a fi, in care vom urca in sus spre asemanarea cu modelul nostru - Hristos si tot asa la nesfarsit, din slava in slava (aceasta slava spunea cineva ca va fi un fel de masura a existentei vesnice, asa cum este acum timpul si spatiul, care se caracterizeaza prin gradul de desavarsire la care ajungem, adica masura dragostei pentru Dumnezeu ca raspuns al iubirii Sale pentru noi).

Intrebarea este daca intr-adevar este ortodoxa aceasta opinie a veacurilor / vecilor / eonilor / perioadelor pe care urmeaza sa le parcurgem in drumul nostru catre Dumnezeu. Sau este o simpla metafora, un fel de a caracteriza vesnicia, timpul infinit sau poate inghetat, fara-de-sfarsitul...

Nu cred ca este vorba de o succesiune de veacuri ci un fel tipic romanesc de a ne exprima in unele situatii si deseori manifestata in injuraturi

un fel de... neam de neamul lui nu o sa mai pupe... lucru care nu neparat este si adevarat
samd