[Ioana-Andreea]

Ca sa vedem sursa acestor invataturi, e de ajuns sa citim relatarile staretului cu privire la cateva vedenii. Cartea e presarata cu foarte multe din acestea, pe care parintele, fara sa le analizeze indeaproape, le pune, imediat, pe seama lui Dumnezeu. Aceste manifestari, ca orice inselare, au ca scop dezvoltarea mandriei, lucru observat din faptul ca staretul relateaza altora descoperirile primite si socoteste ca a ajuns la o masura duhovniceasca la care foarte putini ajung.

In “Cum iti sunt gandurile”, la pg 18, gasim urmatoarele:

“In scurt timp, tocmai din pricina acestei credinciosii depline fata de voia lui Dumnezeu si a doririi fierbinti dupa Dumnezeu, m’a luminat harul lui Dumnezeu, care a adus în sufletul meu o pace si o bucurie negraita. Ascult inima si aud în launtrul meu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul.” Incerc sa-mi amintesc unele lucruri si întâmplari din trecut, dar nu pot. Toate gândurile se sprijina pe o anumita pace negraita, si în întreaga mea fiinta domneste o bucurie de nespus si tânjire dupa Dumnezeu. Aceasta este starea în care sânt îngerii si sfintii, starea harului deplin. Numai cei ce au dobândit în dar harul pot întelege starea Îngerilor si Sfintilor, care sânt calauziti de Duhul Sfânt” (!!!!).

In virtutea parerii ca a ajuns la masura sfintilor si a ingerilor, la pg 19, expune parerea sa despre preoti, provocand o groaznica sminteala si negand insusi harul preotiei:

“Credeam ca toti calugarii, preotii si episcopii au darul harului (!). Si uite, omule, am petrecut atâtia ani pâna acum cu preoti si calugari si am întâlnit un singur calugar la care am vazut darul harului (?!!!). Numai la un calugar!”

Ideea superioritatii sale fata de alti preoti poate proveni dintr-una din vedeniile pe care le relateaza. La pg 29-30, avem o “hirotonie cereasca” ce seamana izbitor cu istoria nr.9 din Patericul Egiptean, din capitolul ce vorbeste despre naluciri.

“Când am fost pus staret la Manastirea Pokainita, cu greu am primit aceasta ascultare. Ma temeam de primejdiile si ispitele pe care mi le pregatisera locuitorii din preajma manastirii. Atunci mi s’a aratat chiar Domnul în somn si m’a mustrat. M’am aflat dintr’odata înaintea lui Dumnezeu. L-am privit: Domnul purta epitrahil, omofor peste umeri,si peste omofor înca un epitrahil. Am stat înaintea Lui si El mi-a spus: „De ce te lupti, câta vreme nu ai ascultare? Peste tot unde ai fost pus staret M’ai suparat cu staruintele tale sa fii dezlegat de aceasta. Sa nu mai faci asta! Sa stii ca orice ascultare primita trebuie împlinita cu multa dragoste, râvna si însufletire, fara sa bagi în seama pizma si rautatea, care dau târcoale si ataca.” Atunci a facut asupra mea semnul crucii, de trei ori, de la cap pâna la picioare, a luat epitrahilul si l-a pus peste mine: „Aceasta este crucea pe care trebuie sa o duci.”

La pg 51-52, gasim o alta vedenie de acest gen, prin care staretului i se da un rol in mantuirea altora:

Si cum era astfel muncit de cele mai negre gânduri, dintr’o data Dumnezeu l-a ridicat din deznadejde printr’o vedenie minunata: „Stateam întins si ma gândeam: ÂŤNu mai am scapare!Âť Eram deznadajduit. Dintr’odata, înaintea mea s’a ivit un ostas înalt, cu o panglica de aur, asezata crucis pe piept. Pe cap nu avea coif, ci avea ceva, aici, peste frunte. Deasupra avea o pana deosebit de frumoasa. Uniforma era ca din fresce. Înalt, de-o frumusete neasemuita, cum nu e pe pamânt alta! Tinea în mâini un sul si ma privea. Îmi era limpede ca lumina zilei: Un înger, mângâiere de la Domnul! A desfacut sulul acela si mi-a zis: ÂŤPriveste,Âť - iar pe acel sul era harta Serbiei - ÂŤsa nu te înspaimânti, sa nu-ti fie frica, caci va trebui înca pe multi sa mângâi si sa îmbarbatezi! Ai înteles?Âť M’am uitat sa vad daca si ceilalti au auzit ce-mi spunea Îngerul. Atunci nu stiam ca în lumea duhovniceasca se vorbeste prin gânduri. Gândul rasuna în minte. M’am întors, dar el disparuse. Atunci am înteles ca am avut o vedenie cereasca, pe care Domnul mi-a trimis-o spre mângâiere si pentru a-mi face cunoscuta voia Sa în lumea aceasta. Acestea se întâmplau în 1943, prima si singura am vazut atunci pe viu trimisul lui Dumnezeu. Mai târziu l-am mai vazut numai în vis...”

Asadar, in timp ce Parintii pustiei alungau ingerii care li se aratau si nu isi doreau sa-i vada, parintele staret trage imediat concluzia de netagaduit ca acel inger era trimis de Dumnezeu, fara sa deosebeasca duhurile in prealabil. Dar un aspect si mai ingrijorator este acela ca Sfantul Diadoh al Foticeii, in Filocalia (25), avertizeaza ca diavolii “isi iau, adeseori, chip de ostasi”. De ce staretul nu tinea seama de aceste invataturi? De ce el era sigur ca acest inger era trimis de Dumnezeu, cand Sfantul Diadoh observase ca aceasta este o tactica deja faimoasa a demonilor?

Tot in Filocalie, Sfintii Calist si Ignatie Xantopolis ne spun: “Când te linistesti si voiesti sa fii singur cu Dumnezeu singur, sa nu primesti niciodata orice ai vedea, fie ca e sensibil, fie ca e inteligibil (cunoscut cu mintea), fie dinauntru, fie din afara, fie ca s-ar da drept chip al lui Hristos, fie al unui înger, fie figura de sfânt, fie chip de lumina ce se naluceste în minte, ci ramâi neîncrezator sa greoi în primirea acestei aratari, chiar daca este buna, înainte de întrebarea celor cercati”.