[C.tin]

Articol aparut in Condeiul Ardelean, scris de doamna Laura Ignuta

După ce am citit, în luna august, declaraţiile ambasadorului Ungariei la Bucureşti, aflat la plimbare prin Covasna, m-a lovit curiozitatea de a afla care sunt acele drepturi ale românilor din statul vecin pe care şi le doreşte ambasadorul pentru etnicii unguri din România. M-am apucat să citesc editorialele doamnei Eva Iova, ziarist la publicaţia „Foaia românească” din Ungaria. Şi iată ce am descoperit. În primul rând, românii din Ungaria sunt privaţi de dreptul la nume. În buletinele ungureşti, românii din Ungaria au numele maghiarizate.

Astfel, dacă pe copilul tău îl cheamă Ion Ardelean, numele său apare în buletin şi în toate documentele oficiale Argyelan Janos; dacă se numeşte Ion Cosma, va fi înscris cu numele Kozma Janos. Un exemplu evident şi care poate fi verificat mai uşor datorită notorietăţii purtătorului este cel al regizorului român din Ungaria Cornel Mândruţău, care apare peste tot cu numele de Mandruczo Kornel. Rog pe tovarăşul ambasador să ceară buletinul unui cetăţean român de origine maghiară din România şi să se uite bine şi îndelung la el.
Apoi, să se ducă acasă şi să ceară buletinul unui cetăţean ungur de origine română şi să facă aceeaşi operaţiune. Apoi, să mai discutăm despre cine are drepturi şi privilegii şi cine nu. Şcoala aşa-zis românească a românilor din Ungaria există doar cu denumirea. Ce se petrece în fapt în aceste şcoli? Limba română are alocate pe săptămână cam atâtea ore câte aveam eu de limba franceză învăţând la un liceu de filologie. În rest, toate materiile se predau în ungureşte.
Mai mult, de anul acesta, pentru bobocii care vor intra pentru prima dată într-o şcoală „românească” se va preda doar o oră de limba română pe săptămână. Şcoala „românească” din Ungaria nu este altceva decât o oarecare şcoală ungurească în care se predă şi limba română! O altă invenţie originală a vecinilor noştri a fost cea a aşa-zisei „autoguvernări” a minoritarilor. Aceste „autoguvernări” sunt un fel de asociaţii ale minoritarilor care ar trebui să gestioneze banii care se dau comunităţilor lor pentru promovarea şi păstrarea limbii, tradiţiilor etc.. În fapt, această „autoguvernare” este un fel de cal troian în sânul comunităţii româneşti. „Autoguvernarea” este o pită bună de mâncat pentru etnicii unguri din România plecaţi să se căpătuiască în Ungaria, cum altfel decât tot pe spatele comunităţii româneşti. Astfel, etnicii unguri din România pleacă dincolo şi se fac reprezentanţi ai românilor, încasând bani frumoşi ca salariu, beneficiind de o mulţime de privilegii, maşini de lux şi, bineînţeles, blocând orice revendicare sau acţiune care ar putea trezi comunitatea românească din Ungaria.
Un astfel de exemplu este Autoguvernarea românilor din Budapesta, condusă de o unguroaică din România, Ana Roxin, şi de alţi unguri, care nu cunosc deloc limba română. Aceştia încasează lunar mii de forinţi reprezentând românii autohtoni din Ungaria. Aceşti parveniţi nu numai că nu fac nimic pentru limba română, dar mai au şi tupeul să atace o organizaţie care slujeşte cu adevărat comunitatea românească: Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române. Un alt exemplu este încercarea de a intra în rândurile „Autoguvernării” Româneşti din Macău (Ungaria) a domnului Ferenz Laszlo, care, strâns cu uşa, a trebuit să recunoască că e de naţionalitate maghiară, limba maternă fiindu-i limba maghiară.
Astfel, acesta a fost nevoit să abandoneze planul de a fi introdus ca un alt cal troian în conducerea românimii din Ungaria. Să vă mai aduc la cunoştinţă că la şedinţa de constituire a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria reprezentanţii românilor - maghiari, bineînţeles - au votat ca şedinţa şi jurământul să se facă doar în limba maghiară! Poate doriţi să ştiţi şi ce au jurat aceşti băieţi deştepţi? Culmea absurdului: că vor lupta pentru propăşirea limbii române…
Din multele abuzuri împotriva comunităţii româneşti din Ungaria, am expus doar câteva fapte concrete. Aceste specimene conduc viaţa românilor din Ungaria, le mănâncă şi puţinii bănuţi alocaţi, lucrând cu spor la eradicarea ultimilor români care au rezistat maghiarizării, sub atenta îndrumare a oficialităţilor ungureşti. Pentru a vorbi despre „drepturile” românilor din Ungaria nu e nevoie să ne aruncăm în discursuri şi peroraţii. Este suficient să vedem faptele ca să ne facem o părere. Un astfel de fapt este festivalul dintr-un sat românesc din Ungaria, Micherechi. Prezentarea acestuia şi toate acţiunile au fost făcute doar în limba maghiară.
Dacă la un festival românesc, într-un sat românesc din Ungaria cu primar român, limba română a fost pusă la zid, mai are rost să mai vorbim despre folosirea limbii în administraţie, de exemplu?! Mai trebuie amintită şi lipsa totală de reprezentare a românilor în Parlamentul de la Budapesta. Despre retrocedări nu are sens nici să mai deschidem discuţia. Încălcarea testamentului Gojdu şi deposedarea comunităţii româneşti de bunurile marelui mecena român vorbesc de la sine. Tovarăşe ambasador, acestea sunt fapte, nu baliverne aruncate din vârful limbii ca să prostim neinformaţii şi ignoranţii. Cât de bine au dus-o şi o duc românii din Ungaria se poate vedea din evoluţia lor numerică. Din sutele de români rămaşi în Ungaria după 1918, astăzi abia de mai sunt 10.000; oare câţi dintre aceştia mai cunosc şi vorbesc limba română? Asta spune cam tot, nu mai am nevoie de alte argumente. Sau poate aveţi explicaţii ştiinţifice despre „evaporarea” sutelor de mii de români din Ungaria?
Recomand, în acest context, celor care trâmbiţează starea extraordinară a comunităţii româneşti şi ne induc în eroare voit să se informeze corect, accesând pe internet singura publicaţie românească din Ungaria care serveşte interesele comunităţii româneşti de dincolo de graniţă: www.foaia.hu. Să le doresc ungurilor de pe la noi aceeaşi soartă cu a românilor din Ungaria, aşa cum le doreşte tovarăşul ambasador?
Nu pot. Pentru că noi, românii, spre deosebire de alţii, suntem nişte lorzi, tovarăşe ambasador, aşa cum am fost întotdeauna.
S-auzim numai de bine!

3 Comments »