Pentru fiecare dintre noi exista un anumit moment in viata cand rugaciunea inseamna altceva. Fiecare dintre noi ne diferentiem intr-un fel sau altul. La unii, dorinta de a se ruga apare foarte devreme in viata, si astfel aleg monahismul. Altii primesc un altfel de imbold, fie ca e vorba de sanatate, fie de o implinire sufleteasca ce intarzie sa apara... Si mai exista o alta categorie care prefera sa se considere singuri sub Soare si care doar gandul de a se ruga li se pare nebunesc. Totusi, uneori chiar si acestora Dumnezeu le aduce revelatia intr-un tarziu, dar nu neaparat si mantuirea.
Rugaciunea este oricum placuta Lui Dumnezeu si nimeni nu are pretentia sa treaca din prima la rugaciunea inimii, sa verse lacrimi de multumire sau de cainta... Nu intru in polemica si nu doresc combatere pe aceasta tema, dar mie mi se pare chiar neindicat sa renuntam la a ne mai ruga numai fiindca ni se pare ca nu ne este gandul acolo. Nici calugarii cei mai sarguitori in rugaciune, nu au mereu aceeasi tragere de inima, dar se ostenesc cum pot si mai ales nu lipsesc la intalnirea cu Dumnezeu. E-hei, cate astfel de tentatii nu sunt in serile de week-end mai ales, cand lenevim mai mult in fata televizorului si nu prea ne mai vine decat sa intindem o mana spre telecomanda si sa adormim in urmatoarele secunde, fara sa ne mai facem rugaciunea, ca si-asa suntem prea adormiti si nu ne putem concentra!...
Rugaciunea sincera vine de obicei dupa luni sau poate ani de rugaciune obisnuita si de prezenta continua la Sfanta liturghie. Atunci, raul nu mai are putere prea mare asupra ta, tu asculti mai lesne glasul Ingerului tau pazitor, iar Duhul Sfant este permanent asupra ta, singurul pericol care te paste este din partea celorlalti, prin care poti fi intimidat, influentat, smintit.
Rugaciunea sincera o spui si fara prea mare experienta, in momentele disperate cand cea mai draga fiinta a sufletului tau (de obicei copilul) este in mare primejdie. Atunci nu mai stii decat sa cazi in genunchi si sa ceri ajutor si indurare. Daca omul ar constientiza aceeasi dragoste si respect pentru Dumnezeu si Mantuitorul Iisus si in momentele normale din viata, sunt convins ca am avea Raiul aici pe pamant. Am auzit de curand predica unui preot batran care spunea printre altele ca astazi pana si sfanta taina a nuntii a devenit un pacat in masa, unde se naste dezmatul, fudulia, barfa, betia, aroganta, etc Incet-incet, omul pierde totul si se "imbolnaveste" iar cand cade, descopera dintr-o data... rugaciunea sincera!...

Dumnezeu sa ne dea mintea de pe urma si puterea de a intelege rostul nostru pe lume!