[laurastifter]

Doamna Sophia,
nu este vorba de căutarea faimei sau a banilor!
Mă îndoiesc că iniţiatoarea topic-ului s-ar fi îmbogăţit în urma publicării unei singure poezii.
Problema are o natură mult mai profundă, chiar spirituală.
Furtul intelectual este un păcat mai grav decât furtul de bunuri materiale, pentru că atenteazăla una dintre expresiile sufletului autorului.
Dacă un hoţ de buzunare îmi şterpeleşte banii, situaţia este cât se poate de neplăcută... dar atât.
În schimb, o creaţie intelectuală (fie şi un mic text, o poezioară sau un eseu, de pildă... sau o pagină de jurnal) reflectă ceva din mine... din personalitatea mea... din trăirile mele interioare.
Am creat şi, totodată, am fost creată, modelată, schimbată, formată de propria-mi creaţie, mai ales dacă acea creaţie a fost de o reală valoare spirituală.
Acea creaţie (poezie, pictură, eseu, lucrare ştiinţifică sau orice alt gen de creaţie intelectuală la care ne-am putea gândi) e parte din mine, expresie a trăirilor mele celor mai profunde, este oglindă a unicităţii personalităţii mele şi nimeni nu are dreptul să-şi însuşească ceva ce-mi aparţine nu doar juridic, ci, în primul rând, ca "bun" asupra căruia am o paternitate intelectual-spirituală.
Aţi publicat vreodată o lucrare ştiinţifică, dar din pasiune, o lucrare căreia să-i fi consacrat luni şi ani din viaţă, lucrând zi şi noapte, luni sau chiar ani în şir, cu nopţi albe, consum de timp, energie, emoţii şi resurse financiare?... Dacă da, atunci veţi înţelege.
Eu nu am publicat, până acum, o astfel de lucrare.
Singura lucrare ştiinţifică pe care am scris-o până acum a fost... teza mea de licenţă. :)
Totuşi,
dac-aş afla că cineva mi-a copiat acea mică lucrare, pe care-am scris-o cu atâta drag, pasiune şi emoţii, tare m-aş întrista.
Da, ştiinţa se face pentru ceilalţi, arta se creează pentru ceilalţi şi, totodată, pentru sine, pentru constituirea sinelui, de vreme ce "suntem ceea ce facem" şi ceea ce creăm.
Da, scriem pentru ceilalţi...
dar
cele scrise sunt într-o atât de mare măsură parte din noi înşine, am revărsat în ele atât de mult din gândurile, convingerile şi valorile în care credem, încât n-am mai putea concepe ca acele creaţii să ne fie-nstrăinate.
Acum înţelegeţi?
Sunt probleme de natură filosofică în primul rând şi, abia apoi, consideraţii de ordin financiar (doar în anumite cazuri).
Plagiatul este păcat şi infracţiune, este blamabil din motive teologico-filosofice şi juridice, este furt şi atentare la unicitatea persoanei şi gândurilor celuilalt.
Şi sunt convinsă că părintele Arsenie, de acolo de unde este, nu s-a bucurat deloc de acel gest al editorilor plagiatori.
Dacă aş fi în situaţia doamnei care a iniţiat topic-ul, i-aş ierta, din motive creştine. O poezie religioasă, scrisă de dragul şi cu ajutorul lui Hristos, nu poate fi disputată în instanţă.
În schimb, aş avea grijă să-i ameninţ grozav pe acei editori, cum că, dacă se mai întâmplă vreodată... etc etc.
N-aş pune niciodată în practică ameninţările, dar i-aş speria astfel pentru că, dacă îşi neglijează valorile propriilor conştiinţe, măcar, de teama autorităţilor omeneşti, să nu mai fure altă dată.
Doamne ajută!