Si acum intrand putin in partea personala, facand un efort sa depasesc limita discretiei pe care mi-am impus-o si pe care o consider esentiala, ceea ce s-a manifestat in viata mea nu a tinut de avut relatii sexuale sau nu sau cat de repede. am expus mecanismul in primul mesaj adresat pe forum. Si daca pana la un punct m-as fi facut vinovata de acele pacate care mi s-au atribuit, nu inseamna ca nu am incercat sa fac lucrurile si the right way, inainte sau dupa ce am inceput sa merg la biserica. Chiar si inainte am reusit sa tin barbati dupa mine cu lunile pana sa se intample ceva. Din fericire, varsta nu mi se vede nici pe fata si nici pe corp. Ai mei au avut grija sa invat sa ma imbrac si sa ma aranjez astfel incat barbatii sa nu umble dupa mine exclusiv pentru corpul meu. Nu am avut niciodata nevoia sa arat prea multe ca sa captez interesul unui barbat, iar din punct de vedere conversational intotdeauna m-am descurcat foarte bine. Deci nu as putea sa spun ca nu am incercat varinata in care sa nu se intample nimic si sa incerc sa cunosc omul respectiv inainte de a se intampla altceva. S-a intamplat la fel. Am putea spune ca pe atunci nu eram spovedita, nu mergea la biserica, nu ma rugam si s-au manifestat in continuare efectele pacatelor. Nu neg ca ar putea fi asa.
Revenind la timpul prezent, dupa ce am inceput sa merg la biserica. Am inteles si pozitia preotului legata de sex pana la un punct. Incerc sa o aplic in continuare. Tot pana la un punct. Cunosc pe cineva. Culmea, manager cu acte in regula. Conduce cateva sute de oameni. Situatia ideala pana la urma. Eu inteleg ca el munceste mult, el intelege ca si eu muncesc la fel de mult. Nu ne fluturam niciunul nici pozitia, nici veniturile. El e ceva mai dus la biserica decat sunt eu. Incercam sa ne cunoastem. Eu imi eliberez brusc serile dedicate in mod normal muncii. Incep sa ma trezesc mai devreme cu doua ore pentru a nu fi afectati clientii de noua cunostiinta.
Supriza, domnul manager voebeste de Dumnezeu. Si vorbeste mult. Si nici nu face sex decat daca este un act din dragoste. Si mai arata si foarte bine. Sper ca audienta nu e dezamagita ca in mijlocul Babilonului exista totusi oameni care vorbesc de Dumnezeu.
Oameni cu experinta, nu ne entiziasmam de potrivire, incercam sa ne cunoastem. Si stam pe canepea aproape in fiecare seara cateva ore si vorbim cate in luna si in stele. Uneori, imi povesteste de Dumnezeu, de relatia lui cu divinitatea. Uneori mergem sa tragem cu arma. Imi gateste in fiecare zi si nu il deranjeaza. Ne uitam la filme. Din cand in cand mergem la biserica impreuna. Ma uit uneori la el si simt ca in piept imi creste o caldura luminoasa. Care se extinde pana cuprinde intreaga incapere. Nu are nimic de-a face cu vreo excitare fizica. Luni de zile cunosti persoana fara a avea neaparat un gand. Ne spunem amandoi ca intuitia ne va spune daca trebuie sa fie ceva sau nu. La un moment dat sesizez ca i s-a schimbat privirea. E o privirea diferita care imi spune ca se gandeste ca poate fi mai mult si nu doar in sens fizic. Vad cateva seri la rand aceasta privire. Fiecare si-a facut o analiza atenta a motivatiei si nu era nimic superficial in interactiunile noastre. Continuarea e evidenta. Pana intr-o zi, care vine foarte rapid, cand pe acelasi tipar se rupe.
In concluzie, indiferent cum as face-o e tot timpul acelasi model. Ca si cum ti se arata ce ai putea avea, dupa care ti se ia.
O fi pacat chiar si cand e ca un act de iubire, dar pana la urma cum ajung ceilelalte cupluri la familie, facand acelasi pacat? Poate ca mi s-a intamplat din cauza asta, dar modalitatea in care se intampla ma duce gandul la altceva.
|