Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Autorul oferă interpretări asupra propriei opere....Nu înțeleg de ce presupui ca as fi fost vreo clipă supărat,jignit sau etc...Ca si tine,doar dialoghez...Autorul nu a bănuit că poate intrebarea din prima postare putea fi retorică iar deprimarea o stare constantă si martorii inexistenti.
Nu e nici o onoare....e un simplu refugiu...un mod de a ne justifica eșecurile,de a ne linge rănile discutând cu necunoscuți.
(Curiozitate si pierdere de timp pentru ăștia mai puțin profunzi:))
N-am luxul de a avea credințe deocamdată.
|
Mulțumesc pentru că mă descri frumos, ca pe un Autor a ceva și pentru că nu ești musai supărat pe cineva, nici măcar pe mine. Mărturisești însă că ești deprimat constant.
Păi e ceva ce nu pricep la starea ta constantă.
Deprimarea survine în general când ți se scufundă toate corăbiile adică întreaga flotă pe care mizai pentru a ajunge cu ea pe tărâmul făgăduinței și în această alegorie, simbolic, te doare de scufundarea fiecărei corăbii purtătoarea a unei înalte credințe.
Deci dacă nu ai credințe asociate cu luxul și confortul pe care-l oferă ele deși defapt lor, credințelor adevărate le este asociată sărăcia, sacrificiul, altruismul, cum atunci de tu te simți deprimat, mâhnit, descurajat în loc să fii doar apatic, relaxat și plin de pasivitate?
Și de ce nu este onorant a sta de vorbă cu un alt semen? Nu simți că te înalță darul și faptul că putem schimba mesaje, că putem vorbi, că putem să ne înțelegem și că putem să ne ''pierdem'' timpul mult mai frumos decât în singurătate?