Citat:
În prealabil postat de Lavrentiu
Sunt total de acord cu postarea ta, Ory.
Dar eu cand zic "a rabda" inteleg impreuna-lucrare, nu doar impreuna-suferinta sau pasivitate. Adica atunci cand treceam prin iadul sevrajului (caci este un sevraj real, nu doar o vorba), am apreciat enorm dragostea pe care mi-au aratat-o ceilalti. In niciun fel nu ma ajutau cei care poate n-au fumat niciodata dar stiau mai bine decat mine cat de rau e fumatul. Crede-ma, fumatorul stie mai bine decat toata lumea cat de rau e fumatul, chiar daca nu o arata. Daca nu o arata nu e neaparat din nesimtire ci din neputinta.
Repet, dragostea celor care au fost langa mine, aceea m-a ajutat, nicidecum sentintele lipsite de compasiune ale celor din jur.
|
Bine-nteles ca se impune rabdarea si intelegerea cu ajutor din partea intregii familii, eu m-am referit la cei care doresc sa fie rabdati fara ca macar sa incerce a se lasa de un viciu.
Chiar daca nu sunt si nu am fost fumatoare, sunt constienta de ceea ce presupune sevrajul, am in familie alcoolici, plus ca m-am documentat din punct de vedere medical si inteleg ca este o stare groaznica, este nevoie de tratament si de multa sustinere psihologica. Insa, culmea, sunt persoane care reusesc in cele din urma sa se lase de fumat, bine-nteles trecand prin calvarul sevrajului si al aspectului psihic care este destul de intens si de inconfortabil...apoi, din prostie, dintr-o pura adaptare la anturaj, dintr-o mandrie stupida s-au apucat din nou dupa 2-3 ani de abstinenta. Poate ca medical si psihic exista un raspuns si la aceasta reapucare, insa este dureros, cumplit de dureros sa vezi cum te stingi pe picioare datorita afectiunilor cauzate de fumat si sa nu poti sa lasi aceasta uriciune...cumnatul meu este un caz aproape terminal, la numai 51 de ani, familia a fost avertizata ca nu o mai duce mult. La el este si alcoolul impreuna cu tigara.
Devine atat de josnic sa ne ghidam viata dupa acele momente de viciu, sa analizezi imprejurimile dupa ele, sa relationezi cu oamenii in functie de ele, sa-ti manifesti statutul financiar tot dupa ele, sa-ti aburesti si periclitezi perceptiile asupra vietii, datorita lor, sa inveti a trai resemnat de o neputinta ucigatoare. Este cumplit, dar este decizia noastra, uneori influientata de ceilalti, dar, tot o individualitate ramanem.
Este foarte dureros pentru specia umana atat de inteligenta, sa ajungi din proprie initiativa sa te distrugi incetul cu incetul, cand rostul vietii inseamna tocmai supravietuirea si echilibrul...
Si inca prea este puternic acest corp, prea lupta pentru a-si regenera tesuturile si partile bolnave, pentru a-si exercita functiile la parametri cat mai normali...nu inteleg unde poate sa ajunga atata cantitate de fum si substante chimice, si cat lupta bietul organism ca sa elimine acesti radicali liberi, ori sa se obisnuiasca cu ei.
Vara, urasc mirosul tobelor de esapament vara cand este foarte cald, mi se pare sufocant si de multe ori ma intreb ; cum pot oare oamenii sa mai si fumeze in conditiile acelea caniculare, atata timp cat fumul si tigara sunt tot atat de fierbinti si de sufocante ca si substante ? Mereu ma intreb .
Bunicul sotului meu a baut si a fumat cat a vrut pana la 40 de ani, dupa care, vazand ca da semne mici de subrezire datorita abuzului de substante nocive, la 40 de ani a spus " stop ", si stop a fost pana ce a murit....la varsta de 82 de ani. Vedeti ca se poate ! Vedeti ca, totusi organismul nostru are capacitatea sa se redreseze !
Se spune ca durerea este mai degraba o perceptie, astfel incat nu ar fi rau sa ne indreptam atentia si asupra aspectului neurologic al fortei organismului nostru, sa ne ghidam si dupa reactia si forta extraordinara a creierului pentru a reusi in lupta cu dependenta. Cand vine vorba de zestrea absolut formidabila a creierului propriu, orice "minune " poate fi posibila.