Acum 5 ani ma indragostisem de o fata.Eram in primul an de liceu cand am avut parte poate de cea mai intensa traire a vietii mele.Pusesem ochii pe o anume Andreea, o fata care pe mine ma uimea prin felul ei de a fi.Aceasta fata avea niste ochi mari de un albastru asa de senin care ma fascinau.In unele priviri nu poti vedea decat raceala, dar in privirea ei puteai citi o tandrete si o inocenta inexplicabile.Fata era sufletista si avea un chip ingeresc cum eu nu mai vazusem pana atunci.Cand se intalneau privirile noastre pentru cateva clipe timpul parca se oprea in loc.Era parca un dialog telepatic.Se putea observa din privire ca si ei ii placea de mine, cu toate ca nu schimbasem mai mult de cateva vorbe intr-un an intreg.
Cu toate astea nu am avut curajul sa-i spun niciodata ce simteam pentru ea.Dupa un an s-au facut repartizari pe profile si nu am mai fost in aceeasi clasa.Totusi i-am trimis o scrisoare fara destinatar "de dragoste evident".Fiind in clase diferite in timpul orei deschidea usa clasei in care ma aflam si pentru putin timp se uita la mine apoi inchidea usa.
Cred ca prima dragoste adevarata nu se uita niciodata, chiar daca atunci nu m-am simtit in stare sa fac mai mult.Totusi nu am avut ocazia sa aflu cat de credincioasa era, dar avea sigur un suflet nobil.
Asa ca in dragoste nu este nimic rational si cum zice Danion :" Dumnezeu este prietenul povestilor de iubire"
|