[sergey]

A spus că a văzut un vis, eu personal nu cunosc, el povestea, dar cum a fost în realitate nu ştiu.

„Se făcea că stăteam în chilie şi la gemuleţ a venit o păsărică. Am întins mâna şi păsărica s-a aşezat pe mână şi numai vroia să zboare. M-am uitat mai bine şi am văzut că este murdară. Şi i-am zis: „Unde ai reuşit să te murdăreşti aşa?”. Iar din partea dreaptă s-a auzit o voce: „Spal-o şi va deveni curată”.

Şi atunci când am venit a doua oară, bineînţeles că mie îmi era frică.

La început părintele nu a spus nimic, dar am fost la el la spovedanie, m-am împărtăşit, iar atunci când Liturghia s-a sfârşit, am venit la el şi părintele a zis că mă va lua pe mine, pe Gazina şi încă câteva persoane să mâncăm împreună cu el. Mi-a spus să mă aşez lângă el. Şi m-am aşezat. Maica a adus o cană, a aşezat-o şi a zis: „Rugaţi-vă şi mâncaţi”. M-am gândit în sinea mea: „Cât de puţină hrană, nici mie nu-mi ajunge, deşi mă obişnuiserăm să mănânc puţin. Iar aici sunt vreo şase-şapte persoane”.

Părintele a binecuvântat şi am început să mâncăm. Maica a mai adus ceva în nişte căni nu prea mari. Am mâncat pe săturate, am aşezat lingura, iar părintele, care stătea în dreapta mea, mi-a spus: „Mănâncă”, şi m-a atins aşa în coastă. I-am răspuns: „Părinte, nu mai vreau”. Părintele mi-a spus pentru a doua oară: „Mănâncă, Maria!”. I-am răspuns: „Părinte, am mâncat şi sunt sătulă”. Mi-a repetat asta de câteva ori, până când am conştientizat şi m-am gândit: „Oare mi-a citit gândurile?” Pentru că eu credeam că nu mă voi sătura. Asemenea gânduri aveam. Şi atât, nu a mai vorbit.

Atunci când ne pregăteam de plecare, a zis: „Galina, nu plecaţi. Am să vă conduc”. Şi ne-a condus.

Ajunseserăm până la mijlocul muntelui.

Iar atunci când a venit să ne conducă, am fost cuprinsă de lacrimi, multe lacrimi. Ei discutau, iar eu mergeam şi plângeam. Părintele mi-a spus: „Maria, de ce plângi?” Nu ştiam ce să-i răspund pentru că nu ştiam din ce cauză plângeam. Nu ştiam din ce cauză îmi curg lacrimile. Şi după ce ajunseserăm la mijlocul muntelui, probabil că părintele a avut o vedenie a Maicii Domnului. Era o bancă, părintele a ajuns până acolo şi nu a mai mers mai departe. Era la mijlocul muntelui. Binecuvântându-ne, Galina a zis: „Părinte, o veţi lua pe Maria în rândul fiilor Dvs. duhovniceşti? Vreau foarte mult ca să frecventeze biserica”. Părintele a răspuns: „Am luat-o deja. Maria este fiica mea duhovnicească”.

Lidia MALÂŞEVA

Auziserăm că există un părinte şi am avut o dorinţă foarte mare de al vizita.

Nu ştiu din ce cauză, dar părintele m-a îndrăgit chiar de prima oară de când m-am dus acolo. Mi-a dat o prescură mare şi mi-a spus: „Dacă doreşti, să mai vii aici”. Şi eu am început să vin.

Eu nu mai auzisem nici măcar de ce trăim.

Părintele m-a întrebat: „Ştii pentru ce trăim?”:

Am răspuns: „Nu, nu ştiu”.

„Trăieşti ca să-ţi mântuieşti sufletul”.

I-am spus, că aud acest lucru pentru prima dată.

Părintele mă îndruma mereu.

Se aşeza şi mă întreba, dacă am înţeles totul.

„Am înţeles”, îi răspundeam.

Apoi mă întorceam şi mă tot gândeam, mă tot gândeam, uite ce mi-a spus, uite ce mi-a spus.

Când eram tânără, nu mă gândeam la nimic, apoi a avut loc o astfel de schimbare, încât mereu mă gândeam şi atunci când mergeam la muncă: „Cum să mă mântuiesc? Cum să mă mântuiesc? Unde aş putea afla mai multe despre acest lucru?”. Pe atunci nu exista nimic, pe toate le copiam, stăteam nopţi întregi şi copiam informaţiile pe care le găseam. Scriam, scriam, scriam.

Şi am fost foarte bucuroasă să întâlnesc un astfel de părinte.

Claudia VERŞININA

Aşteptam să-i cer binecuvântare. Atunci când a ajuns până la mine mi-a spus: „Claudia, vei rămâne la mine”. I-am spus: „Părinte, nu m-am cerut de acasă şi este posibil să mă anunţe pierdută”. Părintele mi-a pus: „Du-te acasă, cereţi voie şi întoarce-te”.

Reporterul:

Dar când v-aţi întâlnit cu părintele, v-aţi prezentat, aţi spus: „Sunt Claudia”.
Nu. Nu m-am prezentat. Părintele singur m-a numit pe nume

Reporterul:

Imediat ce v-a văzut…

Imediat, da. M-am şi mirat. De unde mă cunoaşte? Cum de m-a numit corect Claudia.
Am fost uimită.

Schimonahia Nicolaia (KOPTEVA)

Nu aveam un duhovnic. Veniserăm aici. Cunoşteam o călugăriţă, care locuia pe strada Gazeta Zvezda, nr. 30.

M-am dus la ea şi i-am spus, că nu am un duhovnic. Aceasta m-a întrebat la cine mă duc. I-am spus că nu am duhovnic şi ea mi-a spus, că în localitatea Ciusovskie Gorodki locuieşte părintele Nicolae, un părinte foarte blând şi receptiv, şi că nici nu am nevoie de un duhovnic mai bun.

Şi am plecat împreună cu ea în localitatea Ciusovskie Gorodki. Călugăriţa asta era cu totul oarbă, nu vedea. Trebuia să o ţin de braţ şi să o duc.

În acest fel am ajuns, am făcut cunoştinţă cu părintele Nicolae acolo, în localitatea Ciusovskie Gorodki. Părintele mi-a spus, că mă acceptă în rândul fiilor săi duhovniceşti şi se va ruga pentru mine şi pentru părinţii mei.

Şi de atunci, chiar dacă mai rar, dar l-am frecventat mereu pe părintele Nicolae, până la decesul părintelui.

În scurt timp După ce am început să-l frecventez, părintele mi-a spus mie personal, ceea ce încă nu înţelesesem:

„Maria, părintele mi-a descoperit toate despre tine”.