Are dreptate Costel,mai degraba salasluieste Dumnezeu intr-un suflet mare,care sta pitit in trupul nesemnificativ al unui om tatuat,decat intr-un suflet chircit de atata dispret si prejudecata...curat pe dinafara.
Suntem atat de superficiali!!!,incat am ajuns sa consideram orice lucru inconjurator "PACAT MARE",numai propria ura si nepasare nu o mai vedem.
Uneori ma uit pe discovery la emisiunea aceia cu tatuaje,si vad lucrurile si motivele care-i determina pe oameni sa apeleze la aceasta mascare.Aproape intotdeauna,un tatuaj reprezinta o durere,chinuita si impunsa adanc in fiinta celui care incepe sa se identifice cu ea.Noua ne convine doar sa judecam dupa bucata de carne patata si la fel de trecatoare,nu dupa lacrima care face santuri nu doar pe obraji,ci si in sufletul celui care este nevoit sa o indure.
Suntem oameni,suntem atat de fragili,dar suntem mandri daca ne permitem sa judecam exteriorul mai mult decat o putem face cu noi insine.Chiar daca,poate noi astia "vrednicii" nu avem tatuaje,cu siguranta o suferinta am metamorfozat-o cumva si am cimentuit-o in aceiasi materie trecatoare care ne sustine.
Sa fie sanatos cel care s-a tatuat,sa invete ceva din gestul lui,dar mai ales,sa nu dea cuiva in cap cu acest gest,ca abia atunci devine pacat.Pe undeva poate o fi pacat,sa-ti schimonosesti asa trupul,dar poate ca nu este decat o refulare inofensiva si o imagine,pentru posesor,considerata estetica.Poate ca nu este nimic,de fapt,iar noi ne grabim sa judecam...FIINDCA SUNTEM CREDINCIOSI,cu dreptatea stransa in mana.
Dumnezeu sa ne ierte si sa ma iesrte!
|