Consider că da. Și mai era o formulare asemănătoare, parcă, într-un psalm.
Binevenită distincția făcută de Annyta, pentru că în formularea mea am cam amestecat sensurile încrederii. Cel de-al doilea este cel corespunzător întrebării.
Și pot spune că am încredere în oameni, în sensul că îi consider fundamental buni, și că viețuirea în lume n-ar fi posibilă dacă n-ar fi așa, dacă bunătatea și încrederea întreolaltă n-ar fi prezentă la tot pasul. Numai așa viața este posibilă: pentru că avem încredere în cel care produce și vinde un produs, în buna intenție a tuturor șoferilor care trec pe lângă noi de mii de ori, evitând să ne vatăme, în vecinii care de cele mai multe ori nu sar gardul în curtea noastră ș.a.m.d.

În lipsa încrederii lumea noastră ar fi un iad.

Cred că atunci când Domnul spune că suntem răi nu se referă la adâncul nostru, ci la faptele noastre, care izvorăsc dintr-o zonă mai superficială a ființei. De aceea regăsirea lui Dumnezeu, întoarcerea Acasă, este echivalentă cu regăsirea profunzimii sufletești, a peceții chipului Dumnezeiesc. Răul este doar un accident, nu este constitutiv naturii umane.