Citat:
În prealabil postat de Florin-Ionut
Exista o istorioara care suna cam asa: pe o corabie lovita de furtuna, niste crestini au inteles ca urmeaza sa moara in curand, pentru ca a inceput sa ia apa corabia si erau destul de departe in larg. Atunci s-au hotarat sa isi marturiseasca unul altuia pacatele, sperand in iertarea de la Dumnezeu. Si toti cei de pe vas au murit inecati, mai putin unul singur care s-a agatat de un lemn. Si atunci i s-a descoperit cum sufletele ccelorlalti s-au inaltat la Cer in chip de porumbei, iar lui i-a parut rau ca nu l-a luat si pe el Dumnezeu cu prietenii lui.
Evident ca i s-a descoperit ca sa ne spuna si noua, sa stim ce avem de facut in caz de nevoie.
Aceasta intamplare am citit-o mai demult si nu retin in ce carte. Nu e inventia mea si eu am citit doar literatura ortodoxa. Sunt sigur ca unii forumisti o cunosc si sper sa dea referinta daca-si amintesc. Nu e din Patericul Egiptean, am cautat-o deja.
|
ne putem marturisi pacatel unii altora, ne ajuta sa ne eliberam, sa ne pocaim... insa nici un mirean nu are puterea "de a lega si dezlega" precum o are preotul prin Sfanta Taina a Preotiei cand primeste si "cheile imparatiei cerurilor". Deci pacatele trebuiesc martuirisite la Taina Sfintei Spovedanii.
evident ca in cazuri extreme Dumnezeu apreciaza pocainta noastra, inima smerita. In cazuri extreme, recunoasterea si marturisirea pacatelor in fata oamenilor si in rugaciune catre Dumnezeu sunt primite de Dumnezeu, insa nu are valoarea si insemnatatea Tainei Sfintei Spovedanii... caci Spovedania este TAINA (a lui Dumnezeu si nu a omului).
Doar preotii sunt inconomi ai Sfintelor Taine ale lui Dumnezeu (I corinteni 4,1).
Nu uitati ce a patit regele Saul pentru ca a savarsit el slujba sacra randuita doar preotilor... cand nu a mai asteptat pe proorocul Samuel ci a adus el jerfa lui Dumnezeu.