Subiect: Intrebare:
View Single Post
  #3  
Vechi 28.12.2010, 11:08:05
T E O L O G U L T E O L O G U L is offline
Banned
 
Data înregistrării: 18.12.2010
Locație: Tg Jiu
Religia: Ortodox
Mesaje: 66
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru T E O L O G U L
Implicit

,,Sfânta Cruce a fost altarul pe care s-a adus jertfa cea adevărată pentru oamenii din toate timpurile. Iisus a fost și jertfă adevărată și preotul care a adus-o, câștigând prin ea mântuirea noastră, după cum ne adeverește Sfânta Scriptură, zicând: Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăților celor viitoare…, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși Sângele Său, și a dobândit o veșnică răscumpărare. Căci dacă sângele țapilor și al taurilor și cenușa junincii, stropind pe cei spurcați, îi sfințește spre curățirea trupului, cu cât mai mult Sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără de prihană, va curăți cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiți Dumnezeului Celui viu (Evrei 9, 11–14).

Iar Sfântul Chiril al Ierusalimului zice: „Mântuitorul a suferit toate aceste patimi ca să împace prin Sângele Crucii pe cele din cer și pe cele de pe pământ (cf. Col. 1, 20). Din pricina păcatelor, eram dușmani ai lui Dumnezeu și Dumnezeu hotărâse ca păcătosul să moară. Trebuia să se întâmple una din două: sau ca Dumnezeu, ca Unul ce-Și îndeplinește spusele, să-i omoare pe toți, sau să anuleze hotărârea, ca unul ce este iubitor de oameni. Totuși, privește la înțelepciunea lui Dumnezeu! A menținut cu adevărat și hotărârea și Și-a arătat cu putere și iubirea de oameni! În trupul răstignit pe lemnul Crucii, Hristos a luat păcatele, pentru ca prin moartea Lui noi să murim pentru păcate și să trăim pentru dreptate (I Petru 2, 24). Nu era om de rând Cel ce a murit pentru noi. Nu era oaie necuvântătoare. Nu era înger, numai, ci Dumnezeu întrupat! Nu era atât de mare nelegiuirea păcătoșilor, pe cât de mare era dreptatea Celui Care a murit pentru noi”.
Reply With Quote