Poate o sa para absurd, dar pentru mine a fost o mare minune.
Ma aflam intr-un aeroport, trebuia sa astept niste invitati ai facultatii mele la venirea in tara. In acel moment eram atata de deznadajduita, simteam ca nu mai pot sta in picioare. Eram ranita, asta e.
Bineinteles nu imi era mintea la treaba cu care venisem acolo, dar nici la rugaciune, la Dumnezeu sau la vreun sfant. Pur si simplu ma uitam prin oameni, prin bagaje, prin pereti.
Langa mine a venit o familie, mama avea in carucior un baietel de vreo 2-3 ani si se pregatea sa ii dea de mancare. I-a asezat frumos babetica (asa se zice pe la noi) la gat si in momentul acela copilul si-a intins gatul sa i-o poata aranja dupa cap. E o miscare asemanatoare cu aceea cand te apleci sa ti se puna un lant la gat.
Imaginea m-a facut sa ma gandesc instant la sfantul Nectarie si la pasajul din acatist cand se spune - bucura-te ca atunci cand maicile au vrut sa iti puna epitrahilul pe sfintele moaste, ti-ai ridicat capul. Aveam o imagine atat de vizuala cand ii citeam acatistul, ca intotdeauna cand ajungeam la partea asta simteam o bucurie in suflet, un fel de bucurie pe care o simti in fata unor minuni ale unor sfinti mai "jucausi" , iertata sa-mi fie expresia, dar asa simt. Ca de exemplu minunile sfantului Spiridon.
Ei bine, gandul la sfantul Nectarie in acel moment mi-a dat atata bucurie si nadejade si mangaiere, incat, pentru mine, aceasta este o minune.
Sfantul Nectarie sa aiba grija de voi si sa va ajute!
|