După un mesaj cu atât de puternice accentuări, mi se pare că iubiţi mai mult adevărul decât oamenii.
Eu, unul, deşi ortodox, mă simt exclus. Şi nu de către cei pe care îi citaţi. Pe Părintele Stăniloae am putut simţi că-l iubesc, pentru că în tot ceea ce a scris transpărea iubirea de Dumnezeu şi de oameni.
Da, a ştiut ca nimeni altul să ne arate adevărul. Însă nu l-a impus strigând din răsputeri, ci luminându-se întâi pe sine şi umplându-şi inima de dragoste de oameni.
Problema disputelor de pe acest forum nu este de natură dogmatică. Neînţelegerile vin dintr-o atitudine potrivnică faţă de cei pe care nu-i înţelegem. Şi neînţelegându-i, apare dorinţa de delimitare, de precizare. Vă temeţi de dialog. Îi suspectaţi pe cei care sunt mai deschişi. Uitaţi că Hristos nu a exclus pe nimeni.
Accentuaţi foarte mult cuvântul „ortodox”. Aş fi preferat să puneţi accentul pe creştin, care de la Hristos vine, nu?
Riscaţi, prin delimitările la care ţineţi atât de mult, să rămâneţi singuri, neputând să iubiţi pe nimeni. Oare nu aşa va fi în iad? Oare cel ce se aseamănă lui Dumnezeu nu-I va împărtăşi dragostea pentru toţi oamenii? Poate nu toţi se vor mântui, dar nu ar trebui să ne sângereze inima pentru cei care rătăcesc?
Şi mare atenţie la radicalism, pentru că dezrădăcinarea patimilor înseamnă a fi radicali cu noi înşine, nu cu ceilalţi. Grija nu trebuie să ne fie de a-i îndrepta pe ei, ci pe noi. Iar dacă noi vom fi îndreptaţi, ceilalţi vor vedea în noi lumină şi vor veni spre lumină.
Altfel, luptând în acest, fel, nu vom face decât un mare rău Ortodoxiei, convinşi fiind că luptăm pentru binele ei.