Poate anticipez, poate sar peste vreo treapta sau poate deviez si ma veti ajuta sa inteleg asta. Totusi voi incerca acum sa vorbesc despre icoana cu pricina, care ma asteapta mai departe ... in satul meu coplesit de zapezi, in Baragan...
Eram la un prieten, gazduit pentru cateva zile. Casa lui plina de icoane, majoritatea de pe Muntele Athos, prietenul meu fiind mare calator, pelerin, de cand il stiu. Atmosfera prielnica rugaciunii, carti multe, liniste, muzica buna... Eram totusi neimpacat, eram mohorat.
Intr-o seara, desi icoana fusese mereu acolo, zaresc pe un stalp din hol, o icoana de dimensiuni mai degraba reduse, aprox. 15-20, poate un pic mai mult. M-am oprit o clipa, am privit-o si am simtit o bucurie usoara, foarte fina, ca o adiere. Am bagat de seama, sunt oarecum obisnuit sa imi monitorizez trairile launtrice permanent, dar m-am luat cu vorba, cu treburile, cu toate...
Seara am dat sa ma rog, in camera pe care mi-o oferise prietenul meu. Dar nu reuseam, ceva ma jena...
Intr-o doara am iesit in hol si m-am trezit inaintea icoanei... Ne ... priveam!
.................................................. .................................
Am stat minute lungi in picioare fata in fata cu mica icoana.
Treptat am inceput sa ma inconvoi, apoi m-am asezat linistit in genunchi. M-am rugat.
.................................................. ......................................
Apoi, cu vremea, trecind pe la prietenul meu in vizita, gaseam o clipa sa arunc,, fie si pe furis, o privire icoanei de care ma simteam deja legat.
Uneori stateam noaptea pe hol, cu lumina de veghe aprinsa si petreceam inaintea icoanei. Sedeam pe scaun uneori, pur si simplu, si ma pierdeam intr-o lume nici a mea, nici a icoanei, nici de aici nici din alt aparte... Eu nu stiu...
Uneori plangeam, de obicei simteam nevoia sa aduc multumire oamenilor si lui Dumnezeu inaintea acestei icoane.
Aceea a fost o perioada de mare liniste sufleteasca pentru mine. Asa mi-o amintesc.
La sfarsit (a aparut si un sfarsit, caci prietenul meu s-a mutat, de-o vreme, prins cu afacerile) am petrecut o seara frumoasa, inaintea plecarii, vorbind multe, impartasind, facind chiar planuri de a merge amandoi pe Athos, dupa Pastele de anul acesta.
Cand sa plec la culcare, spre uimirea mea, Dan ma intreaba: "Iti place icoana de colo?" si imi arata cu mana tocmai icoana ..."mea". Sugrumat, am baiguit ceva care se putea intelege, probabil, da. Intrucat Dan s-a ridicat imediat, a luat-o de pe perete si mi-a oferit-o. "Ia-o, poftim, Domnul fie laudat, de cateva zile nu stiu de ce simt nevoia sa ti-o ofer..."
.........................................
Icoana se afla in casa parinteasca, pe un perete lateral, spre sud, asezata acolo dupa multe dezbateri cu preotul locului.

Ceea ce ma leaga in mod aparte de aceasta icoana nu este detaliul ei aparte, ochii mari si morfologia ei generala oarecum atipica (o veti vedea dupa ce o fotografiez), ci efectul intalnirii mele cu ea.
Trupeste: mereu ma simt de parca as fi "masat" pe spate, imi indrept spatele dupa ce o privesc, imi simt tonusul ridicat, inviorat la muschii spatelui, iar capul mi-l tin mai sus, mai firesc parca. (renunt de-o vreme sa ma mai tem ca aceasta nu e o pozitie umila) Efectul e peste vointa mea, mi se intampla singur, nu-l provoc.
Emotional: liniste, incredere.
Ganduri: ce frumos adie vantul, Doamne, frumoasa e zidirea ta... Si tresarirea: a batut clopotul! Si merg, fara vreun efort, la slujba. De asemenea, am mereu grija de mormantul parintilor (l-am neglijat totdeauna, la modul cel mai crunt), al rudelor, chiar al celor pe care nu-i cunosc...

Mai sunt si altele...