Este o mentiune care mie mi-a placut referitoare la moarte, in cartea lui Tolkien- Silmarilion. cartea este o fictiune, insa viziunea lui despre subiect este interesanta. spune ca oamenii acelor timpuri urmau indeaproape indemnurile lui Dumnezeu in toata viata lor, isi duceau traiul in comuniune cu Atotputernicul si la sfarsitul vietii se asezau in paturile lor si mureau (sau cum spune el, "incepeau calatoria catre <Tarmurile Albe>"- acolo unde era numai bucurie si Iubire. In multe generatii, oamenii au inceput sa fie orgoliosi, sa se faleasca cu realizarile lor, desi toata invatatura era de la Bunul Dumnezeu, au inceput sa-si atribuie realizarile acestea lor si inaintasilor lor. pentru aceasta, au uitat de frumusetea Tarmurilor Albe si au inceput sa creada ca lumea pe care o vedeau in fiece zi era tot ceea ce putea fi mai frumos. nu mai vroiau sa piarda ceea ce vedeau. asa a aparut frica de moarte, din cauza orgoliului oamenilor.
|