View Single Post
  #2  
Vechi 14.06.2018, 15:57:11
costache.lung costache.lung is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.12.2017
Mesaje: 69
Implicit

Părinții și copiii români vor fi „educați” să accepte familia homosexuală

În trend european, proiectul „Strategia națională de educație parentală 2018 – 2025” prevede înființarea unei rețele de educatori parentali care să-i învețe, timp de două ore în fi ecare săptămână, pe părinții români și pe odraslele lor cum să scape de „mentalitățile conservatoare” și să accepte „diversitatea”.

După ce, săptămâna trecută, Curtea Europeană de Justiție hotăra că toate statele membre trebuie să ignore legile căsătoriei între persoane de același sex și să recunoască pe teritoriul lor cuplurile homosexuale care s-au căsătorit în țări unde este legal așa ceva, Ministerul Educației (MEN) vine acum și dăși el o lovitură valorilor tradiționale.

În introducerea proiectului „Strategia națională de educație națională 2018 – 2025”, pus în dezbatere publică pe site-ul instituției, se stipulează starea de fapt din România, așa cum o văd, din birourile de la Ministerul Educației, „experții” acestuia.

Prea consevatori pentru experții MEN

Pentru MEN, românii sunt prea conservatori și blocați în valorile transmise tradițional. Asta reiese din paragraful unde este justificată necesitatea de a avea educatori parentali, care să-i învețe pe părinți cum să-și crească odraslele și pe copii cum să privească lumea.

„Deseori, noile ideologii promovate în special în domeniul protecției copilului întâlnesc mentalități conservatoare, un sistem de valori ale familiilor ce trebuie regândit în contextul unor informații noi cu privire la nevoile de dezvoltare ale copiilor. De aceea, familia din societatea actuală are nevoie din ce în ce mai mult de un sprijin extern pentru a se adapta acestor cerințe, în condițiile în care părinții reclamă fie o incapacitate de gestionare a relațiilor cu proprii copii, fie rămân atașați valorilor care s-au transmis tradițional și pe care le consideră ca fundamentând modele valide de relaționare intrafamilială”, arată textul în cauză.

Diversificarea modelelor tradiționale

Ar fi nevoie de această „deschidere de orizonturi” pentru că „în ultimele decenii, statutul și rolul de părinte, cuprinzând atribuții de natură fizică, psihică, socială, culturală și economică, au evoluat rapid, sub înfluența dezvoltării tehnologice și informaționale a întregii lumi și a diversificării modelelor familiale și educaționale”.

Lovitura directă dată modelului tradițional de familie (bărbat plus femeie) vine la capitolul 3 „Definirea problemelor”, unde, fără a fi scris clar cuvântul „homosexual” și nici vreo variație a sa, ni se spune că trebuie să înghițim „o nouă cultură familială” și să avem „respect pentru diversitate”. Iar aceste lecții de „acceptare”, educatorii parentali le vor preda întregii familii. „Necesitatea unui sistem de educație parentală, centrat nu numai pe educația copilului, ci și pe îngrijirea și protecția acestuia, pe stimularea interesului pentru o nouă cultură familială și pe ideea de incluziune socială, deschis tuturor, inclusiv tinerilor, ca viitori potențiali părinți. Mai mult decât atât, sistemul de educație parentală trebuie să vină în sprijinul dezvoltării unor principii esențiale ce vizează promovarea drepturilor omului, respectul pentru diversitate și încurajarea activă a egalității de gen”, arată articolul 46.3.

Își motivează proiectul aruncând vina unde nu trebuie

ntre motivele prin care experții MEN își justifică proiectul este inclusă și vaccinarea. Mai precis, scăderea dramatică a ratei de vaccinare în România. Problema e, însă, unde respectivii autori aruncă vina. „Acțiunea de identificare și de vaccinare a comunităților cu acoperire vaccinală suboptimală are rezultate nesatisfăcătoare datorită: refuzului, nivelului socio-economic și de educație scăzut, migrației sezoniere, propagandei negative făcută de reprezentanții bisericii, implicării insuficiente a unor medici de familie și reprezentanților acestor comunități din structurile locale de decizie, personal insuficient, deficit numeric sau slaba implicare a mediatorilor sanitari și asistenților comunitari care să sprijine acțiunile de vaccinare în comunitățile greu accesibile; comunicare dificilă a medicului cu aparținătorii din aceste comunități”.

Alo, MEN?

Biserica Română sprijină vaccinarea! Din această frază alambicată, cel puțin două informațiile sunt incontestabil false.

În primul rând, Biserica Ortodoză Română și-a expirmat, încă de anul trecut din august, sprijinul ferm pentru vaccinare.

„Descoperirea vaccinului ca metodă de prevenție și tratament medical a reprezentat un pas foarte important în medicina modernă.
Astfel au fost eradicate boli foarte grave, au fost salvate milioane de vieți și s-a îmbunătățit semnificativ calitatea vieții oamenilor. Vaccinurile sunt de o importanță deosebită în prevenirea unor boli și epidemii care pot amenința viața unor segmente foarte largi de populație, contribuind astfel la apărarea darului sacru al vieții umane. În acest sens, părinții au responsabilitatea de a preveni îmbolnăvirea copiilor și de-a salva viața acestora în caz de boală, vaccinarea copiilor având un rol important în apărarea vieții și a sănătății acestora. Biserica susține programele publice de vaccinare care urmăresc scopuri terapeutice”, se arată în respectivul document, publicat de EVZ la momentul respectiv.

Medicii de familie, acuzați că nu se implică

Apoi, apropos-ul cu „implicarea insuficientă a unor medici de familie” este greșit, în condițiile în care imunizarea în România se face, cu mica excepție a vaccinurilor făcute copilului în spital la naștere, aproape exclusiv în cabinete acestora! Problema reală e cu totul alta, și a fost detaliată de EVZ, în numeroase materiale sub titlul „Criza vaccinurilor”.

MEN ignoră total faptul că de ani de zile statul român (prin Ministerul Sănătății) nu asigură aprovizionarea la timp și fluent cu vaccinuri, așa că medicii de familie, luni de zile, n-au avut cu ce vaccina! Chiar în acest moment sunt sincope în aprovizionarea cu vaccinurile antirujeolă, hexavalent și pneumococic.

Patriarhia Română: „Este o mențiune totalmente eronată!”

„Este o mențiune totalmente eronată aceea de pe site-ul MEN. Sper că nu și rău intenționată! Oricum, inexplicabilă deocamdată. Patriarhia Română s-a exprimat în repetate rânduri că BOR nu se opune vaccinării! Există comunicate oficiale recurente în acest sens. Mesajul nostru oficial a îndemnat și îndeamnă constant la adoptarea unei atitudini raționale, la necesara și atenta informare a părinților, la dialog permanent a acestora cu medicii, dar și la oferirea din partea autorităților a tuturor informațiilor referitoare la riscurile derivate din efectele secundare și la asumarea de către autorități și de către firmele producătoare a consecințelor nefericite ce pot apărea, uneori, în urma administrării unor vaccinuri. Există, de asemenea, și elementul fundamental al respectării libertății de conștiință a fiecărui om. Vocile particulare ale unor clerici/monahi care se opun vehement vaccinării NU reprezintă deloc poziția echilibrată și fermă a Patriarhiei Române care s-a exprimat mereu favorabil și cu discernământ față de vaccinarea în scop profilactic!”, a arătat, pentru EVZ, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Medicii vaccinează când au cu ce!

Dr. Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov e revoltată de faptul că MEN aruncă o parte din vină pe medicii de familie și arată că e cazul ca decidenții să aprobe mai repede Legea vaccinării și obligativitatea imunizării: „Acum și Ministerul Educației se pricepe la vaccinare și, ce să vezi, și lui i se pare că medicii de familie sunt de vină! Păi, domnul sau doamna minister, că nu mai știu cine e săptămâna asta, ia nu te mai ascunde după cuvinte sau după anumite articole cu drept de veto din Legea Educației și pune adeverința aia cu vaccinările criteriu obligatoriu la înscrierea în școală, ca la americani și la italieni, ca să nu ți se mai strice statisticile. Și dacă dă Dumnezeu - (că Slavă Domnului, teoretic biserica ne sprijină!) - și ne dă și dozele de vaccin necesare, poate facem cincinalul ăla măcar la timp. Oricum până iese odată o strategie de educație, oricum rămânem fără medici de familie în jumătate de țară”.

http://evz.ro/copiii-romani-educati-...=347635&page=2
Reply With Quote