Despre sfârșitul lumii știm cu siguranță că va fi. Când va fi, nu numai că nu știm cu siguranță, dar știm cu siguranță că nu îl putem ști. Dacă nici îngerii nu îl știu, cum o să îndrăznim a spune că știm noi ?
Mai mult și mai important din punct de vedere practic este că nu ne cunoaștem nici măcar data propriului nostru sfârșit. De aceea, trebuie să fim mereu vigili. Poate veni oricând, chiar și mâine. Să nu fim asemenea fecioarelor neînțelepte, ci să păstrăm mereu ulei și candelă aprinsă pentru că ziua aceea va veni ca un fur.
Dumnezeu a rânduit să nu ne cunoaștem sfârșitul și a exemplificat aceasta prin cei doi tâlhari răstigniți împreună cu Domnul. Exemplul Sfântului Dismas, tâlharul din dreapta, ne învață că niciodată nu este târziu pentru convertire. Exemplul lui Gestas, cel din stânga, ne învață că nu trebuie să amânăm acest moment pentru ultimul ceas, că nu se știe dacă vom mai avea resurse. Dacă noi acum, sănătoși bine mersi fiind, amânăm în a duce o viață plăcută Domnului, cu mult mai greu ne va fi atunci când va veni sfârșitul (puțin importă dacă al nostru personal sau al lumii). Diavolul este mai bun teolog ca noi: el știe foarte bine importanța ultimului ceas înainte de sfârșit. Dacă ne va scăpa atunci, va fi eșecul a zeci de ani de efort de ademenire pentru el. Dar dacă îi vom ceda atunci, se va bucura de sufletul nostru o veșnicie întreagă. Este de așteptat să își întețească eforturile in articulo mortis. Iar noi, dacă acuma cochetăm cu el, când lucrează la relanti pe politica "mai dă române, mai lasă jupâne", vom fi pradă ușoară atunci, în ultima nostră oră, când se va angaja cu toată capabilitatea lui în lupta pentru ceea ce avem mai de preț: sufletul nostru.
|