[MarcelEmil]

B. O persoană, care nu-ţí este indiferentă, a recunoscut, mai mult mai mai puţin deschis, că simte atracţie sexuală şi romantică (erotică, îndrăgostire) faţă de persoane de acelaşi sex cu ea. Eventual şi că a avut relaţii sexuale cu astfel de persoane. Dacă această atracţie este doar faţă persoane de acelaşi sex atunci starea este numită homosexualitate iar dacă este faţă persoane de ambele sexe este numită bisexualitate dar voi scrie aici doar despre prima dintre posibilităţi, homosexualitatea.

Cvasiunanimitatea specialiştilor în domeniile medical şi psihologic consideră că homosexualitatea nu este o boală ci de o stare normală a sexualităţii. Această atitudine porneşte de la definiţia bolilor, în general, şi a celor psihice în particular.

La fel, cvasiunanimitatea specialiştilor în domeniile medical şi psihologic consideră că nu există nici un tratament pentru homosexualitate. Recomandarea acestora, pentru cei care nu se împacă cu ideea că sunt homosexuali, este de a se împăca cu această idee.

În acest comentariu prin "tratament"înţeleg ceva mai mult decât se înţelege în general, respectiv el nu este legat de existenţa vreunei boli, ca şi în cazul operaţiilor estetice. Fac acestă precizare pentru că există unii care susţin că homosexualitatea nu este boală dar există tratament pentru ea.Similar, există alţii care consideră că homosexualitatea este boală dar nu există tratament pentru ea.

Specialiştii care susţin existenţa unor tratamente medicale şi / sau psihologice pentru homosexualitate, în continuă scădere a numărului acestora în ultimii 50 ani, n-au putut şi nu pot prezenta dovezi contrare părerii majorităţii. Declaraţii neverificabile ale vindecaţilor şi sau vindecătorilor există cu duiumul. O organizaţie internaţională, Exodus International, autodesfiinţată acum mai bine de un an, timp de vreo 30 ani a publicat anual 5-10 volume cu astfel de declaraţii, unele declaraţii fiind traduse şi în limba română şi publicate pe net. Există dovezi contrare, în sensul că mulţi care s-au declarat vindecaţi, unii chiar dintre cei aflaţi odată în vârfurile activismului care susţine existenţa acestor tratamente, în conducerea lui Exodus International, în realitate fie minţeau, fie se autoamăgeau dar cert este că ei duc în prezent o viaţă de homosexuali, căsătoriţi cu persoane de acelaşi sex cu ei. Din aceste motive dovezile trebuie să depăşească susţinerile şi există două mijloace de laborator pentru aceasta dar nici un specialist care susţine existenţa vreunui tratament n-a acceptat şi verificările de laborator, înainte şi după tratament. Astfel de vindecători sunt, în general, prost văzuţi de către majoritatea specialiştilor, mergându-se de la acuzaţii de lipsă de etică până la cele de escrocherii şi excluderi din profesii. În două state din USA s-a legiferat interdicţia supunerii minorilor la astfel de tratamente pentru că ele s-au dovedit nu numai ineficiente ci şi periculoase pentru viaţa şi sănătatea celor supuşi lor, fizică sau psihică, după caz.

Majoritatea confesiunilor creştine consideră comportamentul homosexual ca păcat, între ele fiind şi cea ortodoxă. Despre atracţiile homosexuale părerile religiilor sunt mult mai împărţite: Biserica Catolică nu le consideră păcat; unele biserici neoprotestante (pocăiţii) le consideră păcat; bisericile ortodoxe nu au un punct de vedere oficial (fiecare ierarh, cler sau mirean spune ce vrea şi ce crede) şi evită în mod sistematic clarificarea poziţiei, deseori făcând confuzie, voită sau din necunoaştere, între ceea ce face o persoană (comportamentul homosexual) şi ceea ce simte o persoană (homosexualitate). O clarificare este necesară pentru că bunii creştini trebuie să-i pedepsescă pe păcătoşi, conform paragraf 111 din Catehismul Bisericii Ortodoxe, şi dacă nu se clarifică lucrurile ei nu ştiu dacă trebuie sau nu trebuie să-i pedepsească pe homosexualii care nu săvârşesc acte homosexuale. De exemplu, profesorii de religie nu ştiu dacă trebuie să-i pedepsească pe elevii care simt atracţii homosexuale, acestea dezvoltându-se în perioada pubertăţii, cu mult timp înainte de prima experienţă sexuală. Unii membrii ai clerului ortodox, mai buni cunoscători decât alţii, după ce s-au lămurit că homosexualitatea nu este boală (în sensul medical şi psihologic al termenului) folosesc pentru ea sintagma "boală sufletească", evitând în acest fel şi dilema dacă ea este sau nu este păcat.

Indiferent de aceste considerente, clerul ortodox recomandă pentru vindecarea homosexualilor: rugăciuni, citirea cărţilor sfinte, apelarea la duhovnic pentru ajutor etc. Vindecarea survine, la fel ca în toate bolile, trupeşti sau sufleteşti, pe măsura credinţei şi a sârguinţei în rugăciuni şi nicidecum după gravitatea bolii pentru că dacă am gândi altfel am pune la îndoială puterea lui Dumnezeu. Dacă nu survine vindecarea de vină este lipsa de credinţă şi de sârguinţă a homosexualilor, în cazul nostru particular, şi a bolnavilor trupeşti sau sufleteşti, în cazul general, şi nicidecum duhovnicul, religia şi cu atât mai puţin Dumnezeu. Cred că nu este cazul să insist pe faptul că puterea lui Dumnezeu de a vindeca orice boală nu trebuie pusă la îndoială sau verificată. De altfel statul român încurajează această poziţie, tacit, sprijinind dublarea numărului de biserici după Revoluţie şi micşorând numărul spitalelor.