[dobrin7m]

2.2) Cea de-a doua parte, care intră în componenţa dreptăţii desăvârşite, constă din bunele
simţăminte şi dispoziţii, ascunse sub faptele săvârşite în mod văzut. Acestea sunt iubirea,
pacea, răbdarea, blândeţea, mila, stăpânirea de sine, smerenia, evlavia, renunţarea la toate şi
altele. Faptele bune săvârşite în mod văzut, ca să fie într-adevăr bune şi să slujească mântuirii,
trebuie să fie negreşit expresia unuia dintre bunele simţăminte lăuntrice; astfel încât, dacă la
baza lor nu se află un simţământ bun, de care acestea trebuie să fie însufleţite, atunci ele sunt
netrebnice şi neplăcute lui Dumnezeu. Astfel, de pildă, îndreptarea evlavioasă a minţii şi a
inimii către Dumnezeu este o dispoziţie interioară bună şi bineplăcută lui Dumnezeu.

O asemenea sumă de fapte vădite există şi pentru exprimarea fiecărui simţământ
lăuntric; de pildă, pentru exprimarea milostivirii există şapte fapte ale milei trupeşti şi şapte
fapte ale milei sufleteşti. Dar întotdeauna trebuie reţinut că ultimele, adică faptele văzute,
numai atunci au preţ, când slujesc exprimării celor dintâi, adică simţămintelor lăuntrice.

Astfel, toate faptele văzute ale cucerniciei: metaniile, rostirea de rugăciuni, mersul la biserică şi altele vor fi într-adevăr bune numai atunci, când vor sluji exprimării evlaviei noastre lăuntrice sau îndreptării evlavioase a minţii şi a inimii noastre către Dumnezeu, iar fără aceasta din urmă, ele sunt de nimic. Acelaşi lucru trebuie spus şi despre toate faptele
milostivirii, că ele numai atunci sunt într-adevăr bune, când exprimă sincera iubire frăţească
faţă de toţi, spre slava lui Dumnezeu, şi nu vreo ataşare faţă de unii, dorinţa de a poza, sau, cum se spune astăzi adesea, o dorinţă de manifestare a umanismului; aceasta este păgânism în haine creştine.

Acelaşi lucru trebuie să spunem şi despre toate celelalte fapte văzute: că adevărata lor
valoare este stabilită de dispoziţia lăuntrică... Căci altminteri se poate ca, de pildă, cu trupul să
fii în biserică, iar cu sufletul în rătăcire, cu limba să ierţi cu mărinimie, iar în inimă să
osândeşti, prin atitudinea corpului să arăţi preţuire, iar înlăuntrul tău să nutreşti dispreţ, cu
ochii, în aparenţă să nu te uiţi la feţele oamenilor, dar în suflet să te aprinzi de pofte trupeşti,
şi aşa mai departe.
Privite din afară, toate aceste fapte sunt bune, însă valoarea lor este anulată în faţa lui
Dumnezeu de simţămintele nutrite în suflet la săvârşirea lor. Ca urmare, ne putem întemeia
mântuirea pe dreptate numai atunci când putem fi încredinţaţi că toate simţămintele şi
dispoziţiile noastre sufleteşti sunt drepte şi pe placul lui Dumnezeu - şi asta nu numai pentru
un ceas-două, ci pentru toată viaţa şi fără întrerupere.
Aşadar, vino aici, cel ce vrei să-ţi întemeiezi mântuirea pe buna ta purtare, şi spune: în
spatele faptelor tale bune vădite, nu s-au strecurat niciodată simţăminte rele, care să le
murdărească?... Dacă nu (dar cine poate spune aceasta?), atunci linişteşte-te în dreptatea ta;
dar dacă s-au strecurat - aşa cum oricine trebuie să recunoască - atunci resemnează-te şi caută
o altă temelie pentru nădejdea mântuirii tale!
Sf. Teofan Zavoratul