[Igor_Paslusnik]

Măi Flori dragă, ce mai faci?

Te îmbrăţişez cu sărutare sfântă. :) (Romani 16, 16; I Corinteni 16, 20; II Corinteni 13, 12; I Tesaloniceni 5, 26)

De ce ţi-e frică de moarte, fată dragă? Să nu-ţi fie frică de moarte.

Cu toţii murim, mai devreme sau mai târziu.
Şi ce dacă ?
Las-o să vină. Când vine, e binevenită. De ce să ne gândim crispaţi: "vaaaai, vine moartea, o să mor!"
Na şi ce-i cu asta? :)
Plecăm acasă, în Împărăţia Cerurilor. Moartea e motiv de bucurie. De veselie. Mergem la Hristos. Ne-a luat Hristos acasă. Ne-a chemat. De ce să fim supăraţi?
Ba din contră, să fim bucuroşi pentru ce am avut şi ce va veni.
Moartea e trimisă de Dumnezeu, e un înger, nu vine aşa de capu ei, că aşa are chef. Nici pomeneală. E cu rost mântuitor. :)
Deci stai liniştită.

Dar niciodată nu suntem vrednici de moarte. Pentru că ştim că suntem pururea nepregătiţi şi păcătoşi. Şi mergem la Hristos goi de orice lucru bun. Dar totuşi, am plecat de la suferinţă, lacrimi, întristare, pentru păcatele noastre şi ale aproapelui nostru, toţi oamenii.

Nu mai vedem neputinţele, păcatele şi patimile nimănui, cărora nu le pasă de Hristos.
Mergem la odihna şi fericirea veşnică. Cu Împăratul şi Sfinţii. La cele peste mintea omului de-a le gândi.
Avem asta înscris în adn-ul nostru, încă de la Adam şi Eva. Că trebuie să mergem înapoi de unde am plecat, înapoi în Rai.

Şi aşteptăm acel moment, cu sfială şi cu dor.
Nu ne dorim să murim, pentru că fiecare zi, e o nouă şansă pentru pocăinţa noastră. Să mai clădim puţin mântuirea noastră, să o mai finisăm, prin voinţa noastră, dar în neputinţa noastră, cu puterea şi harul Domnului, în mila şi iubirea Lui.

Deci, care-i teama? :)

Trăieşte curat, trăieşte frumos. Atât cât ai de trăit, 30-40-50-80 de ani. Oricât ar fi.
Iar când pleci, pleci şi ata. Ce-i aşa mare filosofie ? E greu puţin, că nu ştim ce ne aşteaptă, dar şi când vom vedea "cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" - I Corinteni 2, 9. atunci să vezi ce bucurie va fi ! :)

Dumnezeu îi pe creştinii trăitori la El, ştii când?

Sfinţii Părinţi, spun că atunci când Dumnezeu, vede inima şi rărunchii persoanei respective, şi vede că nu se mai poate îmbunătăţii mai mult pentru mântuire, decât este în acel moment, atunci îl ia Dumnezeu la El, ca să-l mântuiască.

Deci dacă crezi, că mai ai ceva de dat din tine, pentru îmbunătăţirea ta, spre sfinţenie, atunci vei mai trăi aici, în şansa dată ţie, spre "adunarea comorilor din cer", cum spune Biblia, iar dacă nu, bucură-te, că te ia Domnul, în momentul cel mai bun şi prielnic, mântuirii tale.

Aşa că nu te mai văita atâta. :)

Alţii o duc mult mai rău decât tine. Alţii trăiesc toată viaţa orbi şi surzi şi muţi şi îşi doresc să nu se fi născut, crede-mă.

Sau mor la 5 ani sau la 20 de ani, sau sunt orfani şi cresc în orfelinate, sau sunt bolnavi psihici şi nu s-au putut bucura de toată splendoarea pământului şi Universului, create de Dumnezeu, pentru păduchioşii de noi :)

Alţii, mor de foame prin Africa şi India şi China şi de boli grave, malarie şi ebola şi alte boli, ei mor de mici. Fără să înţeleagă ceva.

Tu?

Tu ai fost binecuvântată cu har peste har, în fiecare zi a vieţii tale, şi încă eşti. Ai un soţ minunat, care alte femei şi-ar dori să-l aibe, dar multe, nu se căsătoresc niciodată, un soţ care aşteaptă gingăşia ta, joaca ta, sclipirea din ochii tăi pentru el, iubirea şi cuvintele tale de mângâiere, şi apoi sigur că şi el se va mai deschide faţă de tine şi faţă de toţi. Ai părinţi, care totuşi aşa cum sunt ei, sunt părinţii tăi, alţii nu şi-au cunoscut părinţii niciodată. Cum aş fi eu, nu mi-am cunoscut tatăl, a murit de cancer, când eu am avut 2 ani jumate. Şi mama m-a crescut singură din salar de femeie de servici, mâncam pâine goală zile în şir şi spuneam cât e de bună :) Sunt şi eu pasibil de cancer, pe genetica tatălui, dar dacă vine... Domnul l-a trimis, spre mântuirea mea.

Iar oamenii care înjură, ei atâta pot sărăcuţii de ei, atâta înţeleg, atâta le pasă lor, aşa se silesc ei, sunt minunaţi în simplitatea lor, nu? Iartă-i, nu-i băga în seamă, dacă poţi ajută-i, iar dacă nu poţi, spune un "Doamne miluieşte" pentru ei şi continuă la mântuirea ta, păi nu?

Noi, creştinii, să nu avem nevoie de nimic, decât de Dumnezeu, Flori dragă. :)

Să nu vrem absolut nimic, decât mântuirea. Restul, "să le folosim ca şi cum nu le-am avea", cum spune Sfântul Apostol Pavel. Prin el, Duhul Sfânt.

Că precum vezi, întreg pământul s-a transfigurat după cădere, a devenit oxidativ, totul se naşte pentru a putea muri, aşteptând Învierea şi viaţa veşnică a trupului cel nou, nemuritor, dat de Hristos, al Judecată, trupul înviat al tuturor oamenilor, din toţi cei 7522 de ani, cât are pământul acum în 2015, din toate erele, şi imperiile, de pretutindeni. Ce imagini vor fi acolo... Incredibil...

Deci, "sus să avem inimile", ne spune Duhul Sfânt, la Sfânta Liturghie.

"Să stăm bine, să luăm aminte, Sfintele Sfinţilor". :)

Hai nu te mai văita atâta şi bucură-te de aşa multă frumuseţe ce te înconjoară, "că viaţa ta din fiecare zi" e una din cele mai minunate vieţi şi crede-mă că ştiu ce-ţi spun, o viaţă minunată ai, care-i doar o oglindire a celor ce vor fi în Împărăţia Cerurilor, cum spune Scriptura. Să ne pregătim pentru ele.

Te iubesc mult, mult, mult, Flori dragă. Şi îţi sunt alături în suferinţa ta. Nu te teme. Că serios că n-ai de ce :)
Să ne vedem în Împărăţia Cerurilor, fiecare când vom fi chemaţi, acolo vorbim mai pe îndelete

Hristos a înviat ! :)