Pr. Sofronie Saharov despre ideea greșită ce se vehiculeză privind rugăciunea comună cu eterodocșii:
”Mărturisirea dogmatică a Bisericii constituie o unitate organică de o asemenea integritate și integralitate, încât niciun element constitutiv nu-i poate fi sustras în mod arbitrar; orice eroare dogmatică se va reflecta inevitabil asupra modului vieții duhovnicești a omului; și dacă se poate ca unele greșeli sau deviații în modul nostru de a gândi cu privire la existența Dumnezeiască sau la poruncile divine să nu se repercuteze într-un mod primejdios asupra mântuirii noastre, există însă deviații sau deformări ce constituie un obstacol în calea mântuirii. Învățătura Bisericii n-are caracterul unei științe pure și dogmele sale nu sunt o învățătură abstractă despre Ființa divină, ceea ce ar reprezenta o gnoză străină Bisericii. Nu, dogmele Bisericii au mereu două aspecte: ontologic și soteriologic. În calitate de casă a Dumenzeului Celui Viu, Biserica e înainte de toate și mai cu seamă preocupată de problema vieții; scopul și misiunea ei e mântuirea omului; de aceea, ea acordă o importanță primordială nu unei ontologii abstracte, ci chestiunii mântuirii.” (Viața și învățătura starețului Siluan Athonitul - Arhimandritul Sofronie)

Pr. Arsenie Papacioc explică acest punct de vedere într-un mod mai simplu și pe înțelesul tuturor:
Adică stai pe strada cutare, numărul cutare și vine unul și îți spune altfel: ”că stai pe altă stradă”. Sigur că te vei rătăci dacă îl asculți. Ajungi la altă adresă. Atunci, cum să să ne rugăm cu ei, că ne rătăcim?! Rugăciunea se face exact cum a învățat El: Ci va veni vremea, și acum este, când închinătorii cei adevărați se vor închina Tatălui cu duhul și cu adevărul; că Tatăl astfel căută să fie cei ce se închină Lui. (Ioan 4, 23)