N-as vrea sa intru in polemica pe idei feministe sau misogine. Astea sunt cu totul alte subiecte ce nu cred ca au ce cauta pe un astfel de forum. Eu as vrea sa vorbim doar despre "puterea de a uri" o fiinta umana. Cu atat mai putin de a generaliza ca si cum este barbatul vinovat ca s-a nascut barbat, negrul ca e negru, tiganul ca e tigan, romanul ca e roman printre italieni, spanioli, englezi, francezi, etc. Ura este oricum o mare povara pe sufletul omului. Ea nu merita a fi traita nici macar atunci cand este justificata si cu atat mai grav cand se manifesta fara temei. Astfel toata energia negativa se rasfrange asupra celui ce o transmite, cu puteri insutite.
Viata este uneori plina de dezamagiri, de esecuri, de lovituri care par nedrepte si absurde. Astfel se nasc frustrari care par sa se adanceasca si sa ne aduca numai necazuri: raspunsul este unul singur: primim ceea ce oferim.
Personal sunt pus intr-o asemenea situatie de catre o persoana care ma uraste cu toata fiinta ei si sunt convins ca nu numai pe mine. Intr-adevar, cu multi ani in urma am indraznit sa-i dau un sfat (ar fi vrut sa se casatoreasca si dupa mai multe esecuri urma sa aiba o intalnire cu un englez pe care-l considera sansa vietii ei) pe care ea l-a luat drept ofensa. Sfatul meu a fost ca din partea unui barbat care stie ce isi doreste de la o femeie si consideram ca stiam destul de bine dupa atatia ani de trait in Anglia - barbatul englez. A ramas o persoana singura la niste ani cu multe pretentii... Nu spun ca orice incercare de-a mea de a-mi cere iertare a fost intampinata cu jigniri ca la usa cortului, nu spun ca nici mama ei nu ma poate suferi, desi altadata ne vorbeam atat de frumos... Nu judec pe nimeni; imi pare sincer rau de ce li se intampla dar intotdeauna am considerat ca primim intotdeauna exact ceea ce meritam, dupa cum sufletul poate iubi, poate primi, poate rabda, poate ierta!...