Citat:
În prealabil postat de Ekaterina
Nu am auzit pana acum de un preot care sa ceara femeii insarcinate sa posteasca. Ma impresioneaza in mod deosebit aceasta deschidere si intelegere a Bisericii fata de anumite momente delicate din viata omului. Ar trebui sa invatam si noi din acest lucru, sa ne ferim de capcana de a intelege rigid lucrurile si astfel sa fim ravnitori cand nu trebuie, aratandu-ne fara dreapta socoteala.
Cand am fost insarcinata si mancam destul de des barnza si lapte, ajunsesem sa nu le mai suport, as fi mancat mancare de post cu mai multa placere. Cei ce tineau post (din casa) ma credeau o privilegiata, parca pofteau la ceea ce mancam, in timp ce eu as fi mancat cu multa placere mancarea lor de post.
|
Acum ideal ar fi ca cei din casa sa ne lase sa mancam ceea ce simtim nevoia, sa nu ne impuna sau sa ne interzica anumite alimente, sa inteleaga ca mancam ceea ce ne cere organismul, si sa nu insiste ca trebuie musai una sau alta...bine, acum trebuie sa tinem si noi cont sa nu mancam pana ni se face rau, sau sa evitam ceea ce stim ca ne-a mai facut, atata cat mai avem discernamant, ca e posibil sa vrem ceva neaparat, sa mancam cu pofta si apoi sa ne faca rau....( strabunica mea de exemplu, la ultimul copil- al saselea, a mancat ceapa si usturoi verde, de era sa moara copilul...)...