Citat:
În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus
Pentru secolul I sunt absolut sigur, la fel cum sigur NT acoperind o istorie creČ™tină de 60 de ani nu pomeneČ™te nimic despre icoane, iconari, pensule, ori Č™evalet. Pentru secolul II, siguranČ›a mea începe să se clatine, dar încă rămân convins că având asemenea picturi, totuČ™i nu se închinau înaintea lor Č™i nu le dedicau slujbe. Pentru secolul III (dar mai ales IV), Dumnezeu cu mila!
Ihre Gedankenversuch fehlgeschlagen ist. De la a aduce omagiu, a pune o floare pe mormântul înaintaČ™ilor credinČ›ei Č™i până a le deshuma osemintele în vederea indecentei expuneri publice în scop de închinare, e o distanČ›ă atât de mare ca de la secolul I la secolul IV. Experimentul dumneavoastră a eČ™uat deoarece aČ›i izolat fragmentul considerat epruvetă de cauzalitatea ipotetică a unui fenomen ce aparČ›ine altui domeniu. Noi vedem în cu totul alt mod respectul Č™i cinstirea ce incontestabil îl datorăm înaintaČ™ilor.
Despre asta vorbim!
Conform Scripturii, noi considerăm aceste practici inutile, dacă nu chiar periculoase.
”Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit.” (Evrei 4,16 - Biblia Ortodoxă)
Periculoase, deoarece încearcă să substituie Lucrarea de mijlocire pe care Hristos ca Mare Preot al nostru o realizează la Tron Č™i unde avem acces liber ( Evrei 10.19), nemijlocit de icoane, moaČ™te, sfinČ›i ori preoČ›i.
Demn de menČ›ionat că acest Tron al Harului este originalul ceresc după care a fost confecČ›ionat în simbol hilasterion-ul, capacul cu heruvimi al chivotului - atât de obsesiv amintit ca justificare pentru confecČ›ionarea icoanelor. VedeČ›i cât de brutal se rupe filmu' în această dramă a decăderii celui mai sfânt act al închinării? |
Vorbeste-mi la a doua singular, daca se poate. Daca nu, voi vorbi si eu la plural.
Acum, ti-am zis ca deseori institutiile, chiar si cele autodefinite ca infailibile, gasesc o placere si facilitate in a mentine confuzii ideologice sau ignoranta dogmatica in masele supuse. Stiau crestinii post-niceeni ceva de nivel profund cand din greseala se inchinau la sfinti, neoperand o distinctie subtile dar vitala pentru mantuire? Nu. Ca si masele sovietice, care cand scandau, stiau ceva de scopurile ultime, de Weishaupt, etc.? Nu.
Ca Dumnezeu iarta pe cel ignorant, e alt aspect.
Cum bine zicea pr. Pruteanu "ne rugam cu sfintii, nu la ei". Evident, babele si ignorantii bine aglutinati sub steag nu vor accepta asta in veac. Dar, ca masa de manevra sunt buni, si deci concesii tacite se pot face. Pogoraminte li se zice uneori. Maselor le place sa fie niste talazuri bine clatinate dintr-o parte in alta a unei mari. Daca sa zicem, Aegidius a fost monotelit din ascultare pe vremea cind trufasa ierarhie primise ordinul sa il condamne, mutileze si ucida pe Sf. Maxim si sa le arda pe rug pe maicile intoarse de el la credinta, Sulpicius, sa zicem fiu-sau sau nepotu-sau, va fi din nou diotelit/dionergit/diofizit, cum a fost si Paulus, tatal lui Aegidius, precum si Aegidius insusi, inainte de nebunia ierarhiei. Nu conteaza ca "infailibilitatea institutionala" in materie de inspiratie si definitii dogmatice se facea de ras, prin acte contradictorii/incoerente (chiar daca disipate pe durate temporale mai lungi decat viata unei generatii, asa cum am aratat in acest exemplu), deseori insotite de crime, pardon, acte punitive, ale statului imperial, al carui partener prin cezaro-papism era atunci Biserica Nedespartita. Esentialul e sa fie masele supuse, iar "invatatii cu ifose si prea multa minte" (a.k.a clasa mijlocie, in sens modern) sa fie cat mai controlati.
Ia-te dupa adevar, si dupa cei care il recunosc. Nimeni nu se inchina la sfinti! Avem evlavie la ei.(Bine, la sfintii care chiar merita asta). Ii vedem ca exemple care au biruit moartea, dupa pilda Domnului lor, Care e si Domnul nostru. Domnul ii numeste "prietenii Sai" (stii unde sa cauti asta).
Prieteni, nu substituienti.