[Argesean123]

Salutare. Sa ma iertati, stiu ca aici nu e forum de matrimoniale. Dar ma aflu intr-o situatie penibila si orice sfat de la oameni crestini e binevenit.
Sunt un barbat de 35 ani si dupa ce m-am rupt de zona natala si am mers la studii in capitala, am fost nevoit sa ma mut cu jobul in orasul natal pentru ca nu mai plateam chirie si eram platit mai bine. Am facut o facultate grea, am pierdut vreo 10 ani din viata si multi bani cu studiile si cu formarea profesionala in sine. Abia pe la 29 ani am reusit sa ma stabilizez putin financiar si sa incep sa ma dedic carierei.
Acum, datorita valului de pandemie-razboi-criza economica curenta, cariera mea oarecum a esuat pentru ca nu prea se mai castiga in domeniul meu, nefiind ceva bugetar sau cu salariu fix.

Problema este ca pe toata perioada aia de studiu, m-am dedicat facultatii, am neglijat faptul ca oamenii stateau pe retele sociale si se cuplau, eu nu am stat de asa ceva pentru ca realizasem ca multi erau superficiali si pierdeau timpul acolo. Culmea, personal eram in timpul liber mai mult decat ocupat cu activitati sportive individuale pentru a face fata stresului. In felul asta am reusit sa ma mentin sa nu o iau razna.
Apoi venind timpul dedicat carierei, m-am aflat intors acasa intr-un oras manelizat, neschimbat, exact asa cum l-am lasat. Diferenta era ca oamenii pe care ii cunosteam au plecat de mult pe alte meleaguri, in alte orase, au ridicat case, familii. Tot timpul am fost lipsit de aceasta viata sociala chiar si in perioada carierei.
Si nici nu m-am simtit si nu ma simt comod in prezent sa fiu inconjurat de prieteni superficiali, sa stau de vorba la o terasa si sa beau cu ei, sa merg la botezuri, nunti si alte evenimente de ochii lumii. Asta a adancit probabil o ruptura mai mare de societate.
Chiar citeam pe alt forum cat de tristi sunt unii ca se insoara ca sa adune bani de pe urma invitatilor si ii huleau acolo pe aia in public ca au indraznit sa plateasca la masa cate 100 lei sau nimic. Pai daca ai facut atatea invitatii doar cu gandul de a face bani?! Nu-i de mirare ca divorteaza rapid.

Sincer, am fost acum o saptamana la o manastire la slujba de duminica, si chiar daca eram singurul de varsta mea acolo in afara de cateva cupluri care s-au dus strict sa-si impartaseasca copiii, m-am simtit chiar acasa. Dragostea mantuitorului am simtit-o vesnic. Niciodata nu mi-am pierdut credinta pe tot parcursul vietii. Singura constanta din viata mea a fost si va fi Dumnezeu chiar daca lumea a luat-o razna in jurul meu.
Dar timpul trece si am in gand in urmatorii ani sa plec spre vest pentru ca treptat nu ma mai pot descurca financiar aici. Dar am concluzionat ca acest ciclu se va repeta a treia oara. Ma voi afla singur printre straini si cel mai probabil nu voi putea gasi nici acolo o persoana compatibila pentru a putea intemeia o familie, pentru ca ei sunt intre ei, iar romanii in general pleaca cuplati. Eu ma voi afla din nou centrat cu cariera, cu invatarea limbii si integrarea intr-o cultura diferita.

M-am gandit inainte de asta sa-mi caut perechea, dar aici vine si subiectul discutiei. Sa ma iertati ca am scris ditamai carnatul daca ati avut rabdare sa cititi.
Sa nu credeti pentru un moment ca ma aflu complet in deznadejde. Dar realitatea din teren pentru a cunoaste o fata in prezent pare sa fie strict determinata de cercuri sociale.
In opinia mea (semi-autista ar spune unii) romanii se cupleaza strict dupa urmatoarele standarde:
- se gaseste perechea printre prieteni ca si cunostinte comune, ca sa se poata interesa de tine mai intai sa stie cu cine iese la prima intalnire
- retele sociale facebook/instagram, se initiaza comunicarea dupa anumite criterii de selectie, o femeie in general triaza sute de barbati inainte de a scrie primul mesaj, dupa criterii gen daca are poze cu prieteni ca sa nu fie unul ciudat care o izoleaza, daca are poze cu plimbari in lume ca sa fie sigura ca va fi plimbata la randul ei, daca are poze cu alte femei ca sa stie ca nu e un prostalau singur sau lipsit de experienta, daca are specificat jobul, ca sa fie sigura daca poate fi intretinuta. Din pacate asta e realitatea si nu am stabilit eu normele astea, doar am ales sa nu particip la astfel de aberatii, chiar daca as fi putut sa intretin si sa plimb in drumetii nevasta daca aveam pana se plictisea. Nu pot fi complet in dezacord cu mentalitatea lor, pot sa le inteleg. Probabil daca as fi femeie in ziua de azi, as proceda la fel. Dar pana acum am considerat complet superficiale prostiile astea de retele sociale, iar pana nu m-a luminat cineva cum se lucreaza pe ele cu adevarat, nu mi-a putut trece vreodata prin cap cele descrise mai sus. Eram sub iluzia ca unii stau acolo pentru prieteni,rude, colegi, grupuri, filmulete. aparent interesele sunt altele
- si alta metoda de cuplare este pe aplicatii gen tinder/bumble sau speed dating, in care oamenii nu sunt orientati pe cenceptii crestinesti, e facilitat schimbul pe repede inainte de parteneri, si chiar daca e sa cauti acolo perechea cu gandul ca poate gasesti pe cineva compatibil, femeia iti cere sa te prezinti cu link facebook/instagram sau te ignora instant. deci ajungem iar la etapa de mai sus de triere
- ultima metoda ramane in offline, in mod traditional de a intalni pe strada, in parcuri etc. am incercat si m-am aflat in situatia in care desi eram prezent acolo, am incercat sa fac conversatie, in general am fost ignorat, dar cand am simtit cu cineva o conexiune reciproca, mi s-a cerut imediat profil online ca sa ma prezint si cand spun ca nu am si nu particip la asa ceva, domnisoarele fac niste ochi mari si pur si simplu le piere zambetul de pe fata si se indeparteaza de parca ai fi vreun violator. astea sunt timpurile...
Daca v-ati aflat in situatia mea si aveti vreun sfat, am sa-l primesc cu caldura.
In momentul de fata am fost la manastire, ma aflu in abstinenta totala pentru a ma putea impartasi pe termen lung in Sfanta Traditie. Calugarul la care am mers sa ma spovedesc si e de vreo 40 de ani rupt de lume, s-a autodeclarat duhovnic crezand ca e normal pentru o persoana de varsta mea sa faca pacate constant si sa mearga pe capul lui tot timpul, dar nu se intampla asta. Eu stau mult in casa, nu am timp sa merg sa ma cert cu nimeni etc. Din punctul lui de vedere, dupa ce i-am descris situatia mea, mi-a dat radical doua variante, ori ma calugaresc, ori gasesc pe cineva. Nu exista varianta de mijloc pentru crestinul practicant in viziunea lui. Iar calugaria nu o pot accepta, ar insemna sa fiu un las in fata lui Dumnezeu si sa-mi suprim instinctul si dorinta mea de a gasi pe cineva cu care sa pot intemeia o familie. Pe drumul manastirii te duci cand esti hotarat si stii ca renunti la tot si nu te atrag femeile. Nu cand ai planuri de viata. Eu pot trai credincos si la mine acasa daca e sa o iau asa, chiar si singur. In viata mea am gandit structurat ca le voi face toate pe rand in ordiea asta: studii, cariera apoi familie. Aparent am esuat. Dar speranta moare ultima.
Multumesc lui Dumnezeu ca pana in prezent nu am intrat niciodata in depresie. Daca am ceva real de marturisit din experienta mea de viata, este ca intr-o lume coplesita de depresivi care se plang online ca sunt tristi si suparati pe viata, pe familie, ca ajung la psihiatru sau ca au ganduri de suicid, singurul care te tine departe de asa ceva este Hristos, si trebuie marturisit cu fiecare ocazie asa cum ne cere scriptura!