[CelMandru]

În prealabil postat de N.Priceputu

Cum putem să evităm aceasta şi să trăim adevărata bucurie, cea duhovnicească? Care este rânduiala pe care o aveţi sau o recomandaţi în ziua de Ajun şi în zilele Praznicului?

Iertare, fraţilor! Permiteţi-mi şi mie păcătosului să spun două cuvinte. Nadăjduiesc că poate cineva poate trage un mic folos, deşi mă strânge mândria de gât ca o menghină stricată, şi trebuie să fiu cu băgare de seamă să nu vă smintesc.

Cum să trăim adevărata bucurie? Bună întrebare. Grea întrebare... Sau e uşoară? Eu unul evit să spun dacă e uşoară sau grea, dar adevărata bucurie ştiti care este?

După capul meu îngust, şi îngreuiat de fumuri şi mândrie, cred cu o tărie care nu mi-o însuşesc, pentru că nu pot nici măcar raţional, vâzându-mi slăbiciunea şi urâţenia sufletească, că adevărata bucurie este când faci altuia o bucurie. Aţi observat probabil că atunci când îţi satisfaci propriile pofte, plăceri, dorinţe este plăcut pe moment, dar tot acest pseudo sentiment dispare relativ rapid, în funcţie de cât de învârtoşată ne este inima. Cu cât este mai încleiată şi acoperită de smoala drăcească a raţiunii şi mândriei, cu atât ne desfătăm mintea şi trupul în nişte iluzii, amăgiri.

Dar de voim să simţim măcar un gram de bucurie adevărată, un strop dumnezeiesc, trebuie "doar" să dăruim. Doar-ul ăsta ne intrigă pe mulţi. E un bolovan prea mare pe care nu vrem să-l dăm la o parte. Ne striveşte inima, şi nici nu ne dăm seama.

Ce să dăruim? Iubire fraţilor! Iubire. Asta e toata cheia.

Iubire înseamnă să înveseleşti un om trist, să ajuţi unul neputincios, să dai unuia care n-are, să ai grijă de unul singur, să te pui în slujba ceiluilalt... Dacă nu pare ceva care să te satisfacă, e pentru că nu ai încercat, e pentru că eşti ispitit de diavolul lenei şi al indiferenţei, e pentru că nu doreşti să te mântuieşti. Doreşti? Păi, pune mâna şi fă-o, şi o să vezi ce înseamnă bucurie duhovnicească.

Şi dacă tot nu ţi-e la îndemână să faci lucrurile astea, mai ai ceva. Ceva cu care Îl poţi bucura pe Dumnezeu, şi pe Maica Lui. Se numeşte Sfânta Rugăciune. Dar Sfântă. Dumnezeiască. Închipuie-ţi omule, că totul în jurul tău dispare, şi eşti doar tu singur în faţa Judecătorului Hristos, care-şi pleacă dumnezeiasca privire către tine, păcătosul, căci mila Lui este de un neînchipuit infinit de ori mai mare decât mica ta simţire izvorâtă dintr-o inimă învârtoşată, adu-ţi aminte. Şi de vei crede că totul este posibil la El, ai să vezi ce înseamnă bucurie.

Iată ce dumnezeiesc grăieşte Sfântul Ioan de Kronstadt:

"Când te rogi Domnului caută cu ochii cei lăuntrici înăuntrul tău, asupra sufletului tău; Domnul este acolo, în gândurile tale şi în mişcările inimii tale, la fel ca în afara ta şi peste tot locul. Aproape de tine este El, îngura Ta şi în inima Ta, nu doar în ceruri sau în adânc.

Inima noastră moare în fiecare zi de moartea duhovnicească. Rugăciunea fierbinte cu lacrimi este învierea ei, începătură a răsuflării ei. Dacă omul nu se roagă în fiecare zi cu căldură duhovnicească, el moare duhovniceste grabnic.

Când te va acoperi pe tine, ticălosul, întunericul – îndoiala, trândăvia, deznădejdea, tulburarea – cheamă cu toata inima preadulcele nume al lui Iisus Hristos. În el vei afla toate: şi lumină, şi întărire, şi nădejde, şimângâiere, şi linişte; vei afla însăşi bogăţia, milostivirea, îndurarea – toate acestea le vei afla într-un singur nume, cuprinse ca într-o bogată vistierie."