Subiect: despre Utrenie
View Single Post
  #10  
Vechi 08.08.2009, 12:13:45
georgeval's Avatar
georgeval georgeval is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.09.2007
Locație: Valenii de Munte
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.065
Implicit

Cuvantul „utrenie“ desemneaza slujba de dimineata si este de origine slava (de la „utro“ - dimineata). Aceasta randuiala isi are originea si modelul in rugaciunea de dimineata din cultul iudaic. in perioada Bisericii primare, Utrenia facea parte din serviciul divin de noapte.
Prima marturie despre rugaciunea publica de dimineata a crestinilor ne-o ofera o epistola a guvernatorului Pliniu cel Tanar, trimisa imparatului roman Traian, la inceputul secolului al doilea; urmatoarea marturie, ca vechime, ne-o da scriitorul crestin Tertulian, care a lasat si o descriere sumara a rugaciunii de dimineata si o explicare a ei. Din jurul anului 385 se pastreaza o descriere a pelerinei apusene Aetheria (Silvia). Aceasta descrie cu aproximatie randuiala serviciului divin din a doua parte a noptii, asa cum avea loc la Ierusalim. Prima parte a acestui serviciu divin avea loc inainte de cantatul cocosilor (ante pullorum cantum) si continea psalmi, imne, antifoane, rugaciuni. A doua parte continea cantarea imnelor diminetii, apoi rugaciunile continuau pana spre ziua: „in fiecare zi, la cantatul cocosului, preotii, ipodiaconii si tot poporul se adunau si se indeletniceau cu rugaciunea, cantarea psalmilor, citirea Scripturilor si cu rugaciuni...“. Oficierea Utreniei in timpul noptii a ramas in practica manastireasca sub forma Privegherii, care are loc inaintea marilor sarbatori, denumite praznice imparatesti, a duminicilor si a sarbatorilor sfintilor mai importanti. De asemenea, Utrenia se mai oficiaza seara in perioada Postului Mare, sub forma deniilor, slujbe care sunt specifice acestei perioade a anului bisericesc. in zilele noastre, la bisericile de enorie, Utrenia se oficiaza in special in zilele de sarbatoare, inaintea slujbei Sf. Liturghii.
Prin slujba Utreniei comunitatea crestina ii adreseaza primele ei ganduri catre Dumnezeu, aducandu-I multumire pentru trecerea cu bine a noptii si cere ajutorul Domnului pentru vietuire crestineasca in ziua care incepe. Sf. Simeon al Tesalonicului ne invata ca aceasta slujba este ca o „jertfa de multumire Celui ce aduce lumina si Celui ce a risipit intunericul inselaciunii si ne-a dat lumina dreptei credinte“.
Reply With Quote