La vremea cand am citit aceasta carte care este o continuare a "Psihoterapia Ortodoxa" - editata de Arhiep. Timisoarei, acelasi autor, mi-a fost tare de folos. De aceea o sa postez pentru voi, ceva din aceasta carte.
"Multi oameni cred in Dumnezeu, dar nu stiu cati cunosc din experienta lor pe Dumnezeu. Multi merg la Biserica, dar putini se vindeca. Multi, mai ales teologi, posesori ai diplomei de Facultate de teologie, au multe cunostinte privitoare la Dumnezeu, dar putini poseda cunoasterea lui Dumnezeu. Multi se numesc crestini, dar putini au sanatate duhovniceasca. Dincolo de legile biologice si fizice care regleaza viata, exista si legile numite duhovnicesti. Prin termenul legi duhovnicesti nu inteleg simplu Legea lui Dumnezeu, ci legile mistice care regleaza viata duhovniceasca. Multi dintre noi suntem fascinati de legile exterioare, aparente si ignoram cu desavarsire legile duhului. Cred ca necunoasterea acestora din urma constituie boala duhovniceasca, in timp ce cunoasterea lor constituie sanatate duhovniceasca. Intr-adevar cel care are sanatate duhovniceasca priveste lucrurile vietii prin alta prisma. Mintea lui este inrobita de o alta viata. Se misca, se poarta si se duce in alta lume. Abordeaza viata din alte perspective. De aceea este si de neinteles de catre mintea lumeasca. Acest fapt desigur nu inseamna ca crestinul care dispune de sanatate duhovniceasca este insensibil la durere, nu se intristeaza niciodata, dar stie sa mute tristetea lui la alt nivel. Biserica prin toata viata se lupta sa ofere oamenilor sanatatea duhovniceasca."
" a) Cel sanatos duhovniceste se imbata de dragostea lui Dumnezeu. Are simturi duhovnicesti si poate sa perceapa dragostea lui Dumnezeu in bucurie si in tristete, in chin si in desfatare, in numita fericire si in asa-numita nefericire. Poate sa vada dragostea lui Dumnezeu in chin si in stramtoare si nu numai in bucurie si fericire. Mintea lui este ancorata in Dumnezeu si nu se schimba, in ciuda dificultatilor exterioare. Poate sa se indurereze, dar nu se schimba. Simte dragostea lui Dumnezeu.
Si cand se lupta sa pastreze voia sfanta a Lui, nu o face ca sa nu mearga in iad, nici ca sa castige raiul, ci pentru ca se simte fiu al lui Dumnezeu si vrea sa multumeasca pe Tatal sau. Chiar cand crestinul vrea sa traiasca in pustiu, nu o face din ura fata de oameni, ci din dragoste fata de Dumnezeu.
Avva Marcu a spus lui avva Arsenie: "De ce fugi de noi ?" si avva Arsenie a spus: "Dumnezeu cunoaste ca va iubesc, dar nu pot sa fiu in acelasi timp cu Dumnezeu si cu oamenii. Oamenii au multe dorinte; nu pot asadar sa las pe Dumnezeu, si sa merg cu oamenii" E clar ca rolul principal il joaca dragostea pentru Dumnezeu. Spunea un ascet: " Vreau sa merg in rai ca sa nu ma vada Dumnezeu in iad si sa Se intristeze". Cel care iubeste pe Dumnezeu si vede ce a facut Dumnezeu pentru om este mistuit de aceasta dragoste."
(va urma)
|